A fost clonată vaca ce produce lapte uman

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii de ştiinţă din Argentina au anunţat naşterea primei vaci din lume care are două gene umane ce îi vor permite să producă lapte precum cel matern.

Institutul Naţional de Tehnologie Agribusiness din Buenos Aires a anunţat că a fost folosită ingineria genetică pentru a introduce în bovină genele responsabile de producerea laptelui matern, înainte de naşterea acestuia. La maturitate, vaca va produce lapte similar cu cel matern, un pas de importanţă majoră în nutriţia bebeluşilor, susţin cercetătorii.

"Vaca, numită Rosita ISA, este prima bovina clonată din lume, născută pe 6 aprilie cu două gene umane care conţin proteinele prezente în laptele matern", se arată în comunicatul Institutului.

În luna aprilie, cercetătorii din China au publicat informaţii care demonstrează că au creat două vaci care produc lapte ce conţin proteinele care se găsesc în laptele uman. Dar echipa din Argentina susţine că cele două bovine ale chinezilor au fiecare câte una dintre cele două gene, în timp ce Rosita le are pe amândouă, ceea ce înseamnă că laptele produs de ea va fi mai asemănător cu cel matern. 

"Acest lucru nu va schimba nimic pentru mame, dar pentru bebelusi da, pentru că îi va proteja împotriva bolilor şi va reduce absorbţia fierului", a explicat Nicolas Mucci, unul dintre cei trei cercetatori din cadrul studiului. "Obiectivul nostru a fost de a ridica valoarea nutritivă a laptelui de vacă adăugând două gene umane, proteina lactoferină, care le asigură sugarilor protecţie antibacteriană şi antivirală şi lizozimul, de asemenea un agent antibacterian", a explicat un alt cercetător, citat de Daily Telegraph.

La naştere, vaca avea 45 de kilograme, greutate dublă comparativ cu vacile Jersey obişnuite. Cercetătorii vor putea confirma în aproximativ zece luni dacă proteinele specifice laptelui uman sunt prezente în laptele Rositei.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite