A aruncat la gunoi bijuterii în valoare de 33.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un australian a aruncat din greşeală bijuteriile soţiei, în valoare de 33.000 de euro, la gunoi.

Geoff Roberts a ascuns toate bijuteriile soţiei, colecţie de brăţări şi coliere din aur, în saci de gunoi. Decizia a fost luată după ce i-au fost furate cheile maşinii şi GPS-ul cu adresa casei, încercând astfel să îi păcălească pe hoţi, informează The Sun.

Însă în timpul unei curăţenii generale, bijuteriile au fost aruncate la gunoi, iar australianul a cerut ajutorul Consiliul Local din Nambour că să-şi găsească mica avere.

"Soţia mea m-a sunat la muncă şi m-a întrebat unde sunt bijuteriile. Atunci am realizat că au fost aruncate la gunoi. Cred că le-am pierdut. E ca şi cum ai căuta acul în carul cu fân", a declarat păgubitul, scrie Ziare.com.

"Primim 1.400 de tone de gunoaie pe săptămână. Pentru a localiza obiectele pierdute ar trebui să excavam şi să sortăm în grămezile de gunoi compactat", au spus reprezentanţii Consiliului.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite