Zelenski, despre tentativele de asasinat împotriva sa: „Prima dată este foarte interesant, pe urmă ...”. „Maidan 3”, noul plan al Rusiei
0Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a mărturisit că a fost vizat de cel puțin cinci tentative de asasinat ordonate de Vladimir Putin.
Călit din cauza războiului la scară largă declanșat de Putin pe 24 februarie 2022, șeful statului ucrainean a comparat reacția sa la tentativele de asasinat și COVID-19, relatează „The Sun”.
„Prima dată este foarte interesant, pe urmă e ca la COVID-19”, a declarat Zelenski într-un interviu acordat în exclusivitate pentru cotidianul britanic.
„Prima dată este foarte interesant, pe urmă e ca la COVID-19”, a declarat Zelenski. „Mai întâi nimeni nu ştie ce să facă şi pare foarte înspăimântător. Apoi, serviciile de informaţii te previn că vine încă un grup în Ucraina (ca să încerce, n. red.)”, a adăugat președintele ucrainean.
Întrebat despre numărul încercărilor făcute de Putin pentru a-l înlătura de la putere, Zelenski a răspuns: „Nu știu sigur, dar au fost cel puțin 5 sau 6”. Potrivit lui Zelenski, prima tentativă a fost organizată prin intermediul unui grup de mercenari.
Zelenski a fost întrebat totodată dacă ar ordona la rândul său uciderea lui Putin în cazul în care i-ar apărea această oportunitate. „Suntem în război, iar Ucraina are tot dreptul să-și apere pământul”, a declarat el.
„Maidan 3”
Totodată, șeful statului ucrainean a avertizat că regimul de la Moscova a elaborat un plan „Maidan 3” în scopul de a-l înlătura de la putere prin violență.
„Ultimele informații: există un plan «Maidan 3». Își doresc foarte mult schimbarea președintelui (Ucrainei, n. red.), poate nu prin crimă, ci prin schimbarea autorității. Vor folosi toate mijloacele pe care le au la dispoziție. Ideea este că vorbim despre o operațiune care a și primit un nume și care se va desfășura până la finalul anului”, a spus el.
Acum cinci zile, Zelenski a transmis Rusia caută să învrăjbească societatea ucraineană, să provoace „haos” și să schimbe președintele cu forța.
Totuși, președintele ucrainean a dat asigurări pentru „The Sun” că voința Ucrainei de a respinge invazia ruscă rămâne puternică și „nu există niciun impas moral”.
Pentru a-și continua lupta, Zelenski a insistat că Ucraina are nevoie de mai mult ajutor și de mai multe arme din partea Occidentului.
Riscul escladării spre al treilea război mondial
Președintele ucrainean a acuzat de asemenea Kremlinul că a ajutat mișcarea islamistă palestiniană Hamas să-și declanșeze atacul din 7 octombrie împotriva Israelului. În opinia lui, nu este exclus ca invazia rusă în Ucraina să escaladeze într-un al treilea război mondial.
Zelenski a salutat rolul important al presei internaționale în atragerea atenției asupra războiului din Ucraina. El a insistat că este important ca lumea să-şi menţină atenţia asupra acestui conflict, în momentul în care riscă să fie „distrasă de alte evenimente”.
„Dintr-un oarecare motiv, oamenii tratează evenimentele ca pe un film şi se aşteaptă să nu fie pauze lungi, ca imaginea din faţa ochilor lor să se schimbe permanent, să fie surprize în fiecare zi. Dar pentru noi, pentru luptătorii noştri, nu este un film. Sunt vieţile noastre. Este o muncă grea de fiecare zi. Şi nu se va termina atât de repede pe cât am vrea, dar nu avem dreptul să ne predăm şi nu ne vom preda”, a conchis șeful statului ucrainean.
Volodimir Zelenski l-a decorat cu Ordinul pentru Merit, clasa a 3-a, pe corespondentul Fox News Benjamin Hall, care , la 14 martie 2022, în timp ce relata despre război, a fost surprins într-un atac în apropiere de Kiev în care a suferit arsuri grave şi şi-a pierdut jumătate dintr-un picior. Alți doi jurnaliști - irlandezul Pierre Zakrzewski (55 de ani) și ucraineanca Oleksandra „Sașa” Kuvșinova (24 de ani) - au fost uciși în acel atac.