Vizită istorică a Reginei Marii Britanii la Vatican

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regina Marii Britanii, Elisabeta a II-a, a făcut o vizită oficială la Vatican, joi, unde s-a întâlnit cu Papa Francisc, dar şi cu preşedintele Italiei Giorgio Napolitano, potrivit agenţiei Reuters.

În prima parte a vizitei regina Elisabeta şi prinţul Phillip au luat prânzul cu preşedintele italian Giorgio Napolitano şi prima doamnă Clio, la Palatul Quirinal.

Ulterior, regina a luat ceaiul cu Papa Francisc la o întâlnire desfăşurată „informal”, potrivit Vaticanului. În timpul întâlnirii, Suveranul Pontif şi regina au făcut schimb de cadouri. Papa Francisc i-a dăruit o sferă de lapislazuli pe care este montată o cruce din argint, pentru nepotul reginei, prinţul George de Cambridge, copilul lui Kate şi al lui William.

La rândul său, regina Marii Britanii i-a dăruit un coş cu produse tradiţionale ecologice, inclusiv legume şi fructe crescute în grădinile palatelor regale, dar şi o sticlă de whisky.

Pe agendă s-au aflat  subiecte delicate precum cele referitoare la evoluţiile din societate care îi despart pe anglicani de catolici, cum ar fi femeile preot sau căsătoria între persoane de acelaşi sex.

În timpul domniei sale de şase decenii, suverana Marii Britanii a întâlnit cinci pontifi din cei şapte care au ocupat Sfântul Scaun în cei aproape 60 de ani. Aceasta este prima vizită în străinătate pentru regină din 2011 când a vizitat Australia şi a treia vizită la Vatican din timpul domniei sale. 

În calitate de regină a Marii Britanii Elisabeta a II-a a mers de două ori la Vatican, întâlnindu-se cu Papa Ioan al XXIII-lea în 1961 şi cu Papa Ioan Paul al II-lea în 2000. De asemenea, prinţesă fiind, înainte de a urca pe tron după tatăl ei, George al VI-lea, Elisabeta s-a întâlnit cu Papa Pius al XII-lea, în 1951.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite