„Vine iarna, avem nevoie de ajutorul vostru”. Zelenski spune că nu a discutat cu aliații Kievului despre încetarea războiului

0
Publicat:

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski susține că o încetare a focului între Ucraina şi Rusia „nu este un subiect al discuţiilor" cu aliaţii Kievului și cere o creştere rapidă a ajutorului occidental.

Volodimir Zelenski s-a întâlnit cu Emmanuel Macron Foto: EPA-EFE (Arhivă)
Volodimir Zelenski s-a întâlnit cu Emmanuel Macron Foto: EPA-EFE (Arhivă)

Nu am discutat despre o încetare a focului", a precizat joi, 10 octombrie, în faţa presei Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei, care a avut o întrevedere la Paris cu omologul său francez Emmanuel Macron, transmite AFP.

Președintele ucrainean a cerut o creştere a ajutorului din partea occidentului. Sistemul energetic al Ucrainei este parţial distrus de bombardamentele ruseşti, iar pe frontul din estul Ucrainei trupele Kievului nu reuşesc să oprească înaintarea armatei ruse care anunţă aproape zilnic ocuparea unor noi localităţi.

Vine iarna, avem nevoie de ajutorul vostru", a mai spus Zelenski.

Conform unor relatări din presa internaţională, Ucraina ar fi dispusă să accepte o încetare a focului de-a lungul actualei linii a frontului, fără a recunoaşte pierderi teritoriale, în schimbul unor garanţii de securitate oferite de SUA şi aderării la UE.

Întrebat joi despre aceste relatări, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a spus că Rusia nu a primit niciun semnal cu privire la vreo dorinţă a Kievului de încetare a focului. „Sunt multe speculaţii şi teorii pe această temă în mass-media", a indicat oficialul rus, citat de agenţia EFE.

În declaraţia acordată presei la Paris, preşedintele Zelenski a atribuit aceste informaţii unei „dezinformări" ruseşti.

În timpul vizitei, preşedintele francez l-a asigurat pe omologul său ucrainean că ajutorul pe care Franţa îl oferă Ucrainei continuă „conform angajamentelor" şi a subliniat în acest sens „progresele în instruirea şi echiparea unei brigăzi" a armatei ucrainene, potrivit Agerpres.

Venit la Paris de la Londra, Zelenski se va deplasa apoi la Roma şi Berlin într-un turneu european pentru a le prezenta principalilor săi aliaţi „planul de victorie", pe care l-a prezentat și Statelor Unite luna trecută.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite