Vilnius s-a transformat într-o fortăreaţă în așteptarea summitului NATO

0
Publicat:

NATO a transformat Vilnius într-o fortăreaţă apărată cu armament avansat pentru a-i proteja pe preşedintele american Joe Biden şi pe ceilalţi lideri ai alianţei care se vor întâlni săptămâna viitoare la doar 32 km de gardul de frontieră al Lituaniei, acoperit cu sârmă ghimpată, cu aliatul Rusiei, Belarusul, relatează Reuters.

Foto EPA EFE
Foto EPA EFE

Şaisprezece aliaţi NATO au trimis în total 1.000 de soldaţi pentru a proteja summitul din 11-12 iulie, care va avea loc la doar 151 km de Rusia. Mulţi dintre ei furnizează, de asemenea, sisteme avansate de apărare antiaeriană de care statele baltice nu dispun.

Ţările baltice - Lituania, Estonia şi Letonia -, aflate cândva sub dominaţia Moscovei, dar care fac parte atât din NATO, cât şi din Uniunea Europeană din 2004, cheltuiesc toate peste 2% din PIB pentru apărare, o proporţie mai mare decât majoritatea celorlalţi aliaţi din NATO. Dar pentru regiunea cu o populaţie totală de aproximativ 6 milioane de locuitori, această sumă nu este suficientă pentru a susţine armate mari, pentru a investi în propriile avioane de luptă sau în apărare aeriană avansată.

Foto EPA EFE
Foto EPA EFE

Germania a desfăşurat 12 vehicule lansatoare de rachete Patriot, folosite pentru a intercepta rachete balistice şi de croazieră sau avioane de război.

Spania a adus un sistem de apărare antiaeriană NASAMS, Franţa trimite obuziere autopropulsate Caesar, Franţa, Finlanda şi Danemarca îşi trimit avioanele militare în Lituania, iar Marea Britanie şi Franţa furnizează capacităţi antidronă.

Foto EPA EFE
Foto EPA EFE

Polonia şi Germania au trimis forţe pentru operaţiuni speciale dotate cu elicoptere.

Alţi aliaţi trimit echipamente pentru a face faţă oricărui potenţial atac chimic, biologic, radiologic şi nuclear.

"Ar fi mai mult decât iresponsabil ca cerul nostru să rămână neprotejat în timp ce Biden şi liderii a 40 de ţări sosesc aici", a declarat preşedintele lituanian Gitanas Nauseda.

Pe aeroportul din Vilnius, opt lansatoare de rachete Patriot operate de germani pot fi văzute deja instalate, cu duzele îndreptate în direcţia Kaliningradului rusesc. Alte două erau îndreptate spre Belarus. Toate lansatoarele erau operaţionale încă de vineri dimineaţă. "Ştii unde te afli din punct de vedere geografic şi ştii destul de bine de unde vine ameninţarea", a declarat locotenent-colonelul Steffen Lieb, comandantul detaşamentului Patriot. "Lituania ne-a cerut să protejăm summitul şi, de asemenea, NATO a cerut ajutorul Germaniei. Acesta este răspunsul nostru", a adăugat el.

Foto EPA EFE
Foto EPA EFE

Lituania a triplat desfăşurarea de poliţişti de frontieră la graniţele cu Belarus şi Rusia în această vară, suplimentată cu agenţi din Letonia şi Polonia. Cele două ţări au trimis, de asemenea, poliţişti pentru a ajuta la patrularea oraşului Vilnius.

Controalele la frontierele Lituaniei cu Polonia şi Letonia, care fac parte din Uniunea Europeană, au fost reintroduse pentru summit.

Primarul oraşului Vilnius a sugerat cetăţenilor să plece în vacanţă în afara oraşului dacă doresc să evite perturbările, deoarece o mare parte din centrul oraşului Vilnius va fi închis pe timpul summiului.

Foto EPA EFE
Foto EPA EFE

Rusia cere NATO să discute la summitul de la Vilnius despre centrala nucleară Zaporojie

Liderii NATO ar trebui să discute despre centrala nucleară ucraineană Zaporojie la summitul lor de săptămâna viitoare de la Vilnius, a declarat duminică purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, citată de Reuters.Acuzând Ucraina de "provocarea sistematică de daune" la centrala nucleară Zaporojie, Zaharova a declarat că acestui subiect ar trebui să i se dedice "atenţia cheie a summitului NATO". "La urma urmei, marea majoritate a membrilor alianţei se vor afla în zona de impact direct" (dacă s-ar întâmpla ceva la centrală), a subliniat Zaharova într-un mesaj publicat pe Telegram.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite