Viktor Orban spune că finanțarea efortului de război al Ucrainei ar „ruina Europa”
0Viktor Orban, premierul Ungariei, a precizat vineri, 7 martie, că Uniunea Europeană nu își poate permite să finanțeze eforturile militare ale Ucrainei, deoarece ajutorul financiar din partea SUA nu mai este garantat.

Reacția acestuia vine după ce liderii a 26 de țări, membre ale UE, fără Ungaria, au semnat o declarație în care își exprimă sprijinul pentru Ucraina.
Orban, un aliat al președintelui american Donald Trump, care cultivă, de asemenea, legături cu Moscova, a declarat la radioul de stat că guvernul său va lansa o „consultare publică” internă privind aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană în următoarele săptămâni, relatează Reuters.
Acesta spune că va face un sondaj naţional pentru a afla opinia concetăţenilor săi privind aderarea Ucrainei la UE. Afirmaţia a venit imediat după summitul de la Bruxelles, unde Ungaria a refuzat să semneze declaraţia comună pentru sprijinirea guvernului de la Kiev.
Liderii europeni au susținut joi, 6 martie, planurile de a cheltui mai mult pentru apărare și de a continua să sprijine Ucraina într-o lume bulversată de răsturnarea politicilor americane de către Donald Trump.
Summitul Uniunii Europene privind apărarea de la Bruxelles a avut loc pe fondul temerilor că Rusia, încurajată de războiul din Ucraina, ar putea ataca în continuare o țară UE și că Europa nu se mai poate baza pe SUA pentru a-i veni în ajutor.
Dar Orban, care a refuzat să trimită arme Ucrainei de la începutul războiului și a păstrat relații strânse cu Moscova, a declarat că, în loc să prelungească războiul, Europa ar trebui să sprijine negocierile de pace ale lui Trump. El a spus că modul în care UE dorește să sprijine Ucraina acum, stimulând în același timp propriile cheltuieli de apărare ale Europei, ar „ruina Europa”.
„Dacă acum SUA renunță (la finanțarea războiului)... de ce ar avea celelalte 26 de state membre o șansă să ducă acest război până la capăt?”, a declarat Orban la radioul de stat. „Astăzi se pare că m-am opus prin veto. Dar în câteva săptămâni, ei (liderii europeni) vor reveni şi se va dovedi că nu există bani pentru aceste obiective", a adăugat el.
Trump a declarat că Europa trebuie să își asume mai multă responsabilitate pentru securitatea sa. Liderul de la Casa Albă a pus sub semnul întrebării Articolul 5 din Tratatul NATO privind apărarea colectivă, afirmând că SUA nu-i vor mai apăra pe acei aliaţi care nu alocă suficiente fonduri pentru propria apărare, notează Reuters.
Decizia preşedintelui american de a trece de la sprijinul ferm al SUA pentru Ucraina la o atitudine mai conciliantă faţă de Moscova i-a alarmat profund pe europeni, care consideră Rusia drept cea mai mare ameninţare pentru securitatea lor.