VIDEO Un puşti de doar un an şi jumătate a semnat un contract cu o echipă de fotbal
Clipurile postate pe Youtube în care jonglează cu mingea au făcut minuni pentru carierele multor puşti, însă acum este prima dată când ajută un ţânc de doar 18 luni să semnze un contract cu un important club de fotbal, informează The Telegraph.
Înregistrarea cu micuţul Baerke van der Meij lovind mingea a atras atenţia echipei Venlose Voetbal Vereniging-Venlo, care i-a propus viitoarei stele a fotbalului să semneze un contract pe 10 ani.
Înţelegerea este, bineînţeles, una simbolică, însă puştiul a fost prezentat publicului în cadrul unei conferinţe de presă, când a şi mâzgălit ceva ce s-a vrut o semnătură.
"Postul pe care ar putea juca micuţul nu a fost stabilit deocamdată. Oricum, putem vorbi despre un jucător cu o tehnică foarte bună, perseverent şi cu gene fotbalistice moştenite de la bunicul său", se arată într-un comunicat de presă remis de echipa de fotbal şi citat de The Thelegraph.
Bunicul micuţului a jucat pentru VVV-Venlo.




















































