VIDEO Stephen Hawking este în spital
0Stephen Hawking, celebrul matematician și fizician britanic, cunoscut în special pentru munca sa în ceea ce priveşte găurile negre, a trebuit să meargă la spital luni, fiind grav bolnav, potrivit reprezentanţilor Universităţii Cambridge, citaţi de AP. De câteva săptămâni omul de ştiinţă se confruntă cu o infecţie în piept şi a fost tratat la spitalul Addenbrooke în Cambridge. FOTOGALERIE
Gregory Hayman, şeful comunicaţiilor la Cambridge a spus că "profesorul este foarte bolnav. În momentul de faţă face unele teste medicale, dar nu se simte bine de câteva săptămâni."
Luni după-amiază Hayman a menţionat că Hawking se simte mai bine, dar că va rămâne în spital peste noapte pentru mai multă siguranţă.
Această boală l-a determinat pe reputatul fizicican să anuleze o apariţie în public la Univestitatea de Stat Arizona, pe 6 aprilie.
Stephen Hawking, în vârstă de 67 de ani şi-a câştigat reputaţia pe fondul muncii sale în domeniul găurilor negre. Acesta este activ din punct de vedere profesional deşi a fost diagnosticat la vârsta de 21 de ani cu ASL (amyotrophic lateral sclerosis - scleroză amiotrofică laterală), boală pentru care nu se cunoaşte niciun remediu.
ASL, cunoscută ca şi Boala lui Lou Gehrig este o boală progresivă, fatală, neurodegenerativă, produsă de degenerescenţa nervilor care controlează mişcările voluntare.
Stephen Hawking, în spital
Noi dovezi, atestate pe şoareci de către John Engelhardt şi colegii săi de la Univesitatea din Iowa, au reuşit însă să evidenţieze câteva cauze care ar putea sta la baza acestei afecţiuni. Această descoperire va conduce la dezvoltarea unui tratament împotriva acestei afecţiuni.
De câţiva ani Hawking este paralizat aproape în totalitate şi comunică prin intermediul unui sintetizator electronic de voce activat de degetele sale.
'Teoria unificată a câmpului'
Stephen Hawking lucrează la "teoria unificată a câmpului" - orice teorie care descrie toate cele patru forţe şi toate proprietăţile materiei într-un cadru unic. Această teorie ar rezolva contradicţiile dintre teoria generalizată a relativităţii a lui Albert Einstein şi teoria cuantică, care descrie comportamentul materiei la nivel atomic şi subatomic.
Teoria generalizată a relativităţii utilizează formulele matematice ale geometriei diferenţiale şi a tensorilor pentru descrierea gravitaţiei, care postulează că prezenţa de masă şi energie conduce la "curbura" spaţiului, şi că această curbură influenţează traiectoria altor obiecte, inclusiv a luminii, în urma forţelor gravitaţionale. Această teorie poate fi utilizată pentru construirea unor modele matematice ale originei şi evoluţiei Universului şi reprezintă deci unul din instrumentele cosmologiei fizice.
Mecanica cuantică este unul dintre pilonii fizicii moderne şi formează baza pentru multe dintre domeniile sale , cum ar fizica atomică, fizica stării solide şi fizica nucleară şi fizica particulelor elementare, dar şi ramuri înrudite precum chimia cuantică. Orice sistem fizic este un sistem cuantic, însă în mod practic, se poate considera că în cazul obiectelor macroscopice proprietăţile fizice sînt consecinţa unei medieri statistice pe un număr imens de subsisteme, ceea ce face ca parametrii care descriu sistemele macroscopice să varieze aparent continuu. Există cîteva excepţii notabile de la această regulă: supraconductoarele, superfluidele şi cîmpurile electromagnetice.
"O teorie completă, unificată este doar primul pas, obiectivul nostru este înţelegerea completă a fenomenelor din jurul nostru şi a existenţei noastre", a scris Stephen Hawking în cea mai vândută carte a sa, "Scurtă istorie a timpului".
Gravitaţia în contextul teoriei stringurilor
În "Universul într-o coajă de nucă", o continuare ceva mai accesibilă, Hawking s-a 'aventurat' în concepte ca super-gravitaţie, teoria stringurilor şi posibilitatea unui Univers cu 11 dimensiuni.
Stephen Hawking a anunţat anul trecut că renunţă la postul său de Profesor Lucasian de Matematică, post deţinut şi de Isaac Newton. La momentul respectiv, Universitatea a anunţat că acesta va continua ca Profesor Lucasian Emerit de Matematică.























































