VIDEO Regele cocainei din Balcani a fost arestat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderului celei mai importante reţele de traficanţi de droguri din Balcani, Darko Sarici, a fost arestat, marţi, la Belgrad. Aceasta este cea mai importantă arestare după cea a oligarhului Miroslav Miskovici şi aratră că lupta împotriva corupţiei şi a crimei organizate este unul dintre obiectivele principale ale lui Aleksandar Vucici, politicianul care are cele mai mari şanse să fie desemnat noul premier al Serbiei.

Marko Sarici era căutat încă din luna octombrie 2009, când un vas ce transporta 2,7 tone de cocaină a fost capturat în apropiere de coasta atlantică a Uruguayului în urma unei acţiuni a poliţiei internaţionale. El este suspectat de trafic de cocaină din America de Sud până în Europa de Vest prin Balcani .

Serbia îl acuză de traficarea a aproximativ 5,7 tone de cocaină şi de spălarea a cel puţin 22 de milioane de euro, conform procurorului penal sârb, Miljko Radisavljevic.

În timp ce 11 membri ai cartelului condus de Saric sunt judecaţi în Belgrad, alţi 18 dintre ei sunt căutaţi de autorităţi pentru actele comise.

Vestea arestării lui Sarici a făcut înconjurul întregii regiuni. Presa din Croaţia, Slovenia, Macedonia, Bosnia-Herţegovina, precum şi Muntenegru a publicat informaţiile date de media din Belgrad, conform cărora Sarici a fost arestat într-o operaţiune comună a poliţiştilor din Serbia şi Muntenegru. „Regele cocainei din Balcani“ era primul pe lista celor mai căutaţi infractori din Serbia, iar arestarea sa a fost cea mai importantă, după cea de acum doi ani a  controversatului om de afaceri, miliardarul Miroslav Miskovici.

Lupta împotriva corupţiei şi a criminalităţii se numără printre obiectivele principale ale viceprim-ministrului Aleksandar Vucici, câştigătorul alegerilor parlamentare anticipate de duminică şi candidat pentru postul de şef al viitorului guvern al Serbiei. De altfel aceasta este şi una dintre condiţiile pe care UE le impune ţărilor din Balcani în schimbul apropierii lor de Uniunea Europeană, notează cotidianul francez "Libération".
 

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite