VIDEO Hoţii români de buzunare din Madrid, filmaţi cu camera ascunsă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii au prins ieri o bandă de hoţi de buzunare români la metroul din Madrid, dar, din lipsă de probe, nu i-au putut aresta. Românii au fost filmaţi, însă, de camera ascunsă a reporterilor care au însoţit agenţii de poliţie în misiune.

Departamentul Furturi al Poliţiei din Madrid a plecat ieri, la vânătoare, la metrou, în capitala Spaniei. Agenţii au reţinut doi hoţi şi au identificat alţi şase hoţi de buzunare, de naţionalitate română, care "activau" la metrou, relatează Onda Cero.

În jurul orei opt seara, când se închid magazinele şi clienţii acestora se întorc spre casă, hoţii de buzunare profită pentru a-şi pândi victimele în staţiile în care aceştia schimbă trenurile spre casă. În jurul orei nouă, poliţiştii au reţinut deja doi hoţi şi a identificat alţi şase.

Agenţii de pază din staţiile de metrou susţin că în fiecare zi sunt tot mai multe furturi din buzunare la metrou şi, în ciuda faptului că îi alungă mereu pe hoţi, aceştia revin.

"Furăm de foame", au spus românii

Reporterii Antenei 3 şi Onda Cero au însoţit poliţiştii, cu camere ascunse, la reţinerea unui grup de hoţi români, care operau zilnic la metrou. Unul dintre ei era însărcinat să stea "de şase", în timp ce alţii sustrăgeau portofelele călătorilor. Poliţia nu a putut, însă, să îi reţină, din lipsă de probe.

Cu toate acestea, hoţii români au recunoscut că fură, din cauză că "nu au un loc de muncă" şi au nevoie de bani "pentru a cumpăra de mâncare". Totuşi, spun infractorii români, ei nu fură decât de la turişti străini, niciodată de la spanioli, pentru că "de ce să furăm de la spanioli, care muncesc şi ei, săracii, pe 700-1000 de euro? Furăm de la englezi, francezi, italieni..."

Vezi pe adevarul.es înregistrarea video a hoţilor români prinşi de poliţiştii madrileni.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite