VIDEO Austria comemorează 200 de ani de la moartea compozitorului Joseph Haydn
0
Duminică se împlininesc 200 de ani de la moartea compozitorului Joseph Haydn. În Austria se organizează o serie de concerte, expoziţii şi alte evenimente culturale, informează Associated Press.
Însă, notează agenţia americană de presă, aceste manifestări comemorative dedicate lui Haydn sunt umbrite de importanţa acordată unui alt titan al muzicii universale, Mozart, geniul autor a peste 600 de lucrări muzicale, a cărui moarte la doar 35 de ani nu a făcut decât să-i amplifice notorietatea şi chiar să-l ridice la statutul de superstar, cu mult înainte de filmul 'Amadeus' din 1984, care a fost recompensat cu premiul Oscar.
"Totul aici (în Austria) este despre Mozart", susţine, potrivit Agerpres, Ibrahim Erneten, care vinde bilete la concerte turiştilor din Viena. 'Majoritatea turiştilor nici nu au auzit de Haydn', conchide el.
Însă, fără a-i ştirbi cu nimic din strălucire marelui Mozart, trebuie să recunoaştem că şi Haydn a fost un gigant al muzicii, reaminteşte agenţia de presă americană. Considerat 'părintele genului simfonic', Haydn a avut o contribuţie extrem de importantă în apariţia şi dezvoltarea mai multor genuri muzicale, printre care şi cvartetul de coarde, sonata sau concerto.























































