Victime ale unor preoţi pedofili din Australia au cerut o întâlnire cu Papa Francisc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Papa Francisc vorbeşte cu un cardinal înainte de începerea Sinodului Episcopilor la Vatican FOTO AP
Papa Francisc vorbeşte cu un cardinal înainte de începerea Sinodului Episcopilor la Vatican FOTO AP

Victime ale unor preoţi pedofili din Australia au cerut marţi o întâlnire cu Papa Francisc, după ce un cardinal a declarat, la audieri, că membri importanţi ai clerului l-au minţit pentru a acoperi abuzurile din anii ’70, relatează agenţia de presă Reuters, citată de news.ro.

„Este vorba de copii. Copii care au fost supuşi la abuzuri şi traumatizaţi în trecut. Vrem să cerem o întâlnire, pentru a discuta despre angajamentul faţă de copiii trecutului şi faţă de copiii viitorului, pentru a implementa sisteme, astfel încât să nu se mai repete“, i-au scris victimele într-un mesaj trimis prin fax Papei, în pauza din timpul audierilor.

Grupul de victime, care a mers la Roma pentru audieri, a cerut ca întâlnirea să aibă loc săptămâna aceasta, pentru că vor fi nevoiţi să se întoarcă în Australia vineri.

„Vrem să fim auziţi şi vrem ca cineva să arate că îi pasă de noi, cineva care poate să schimbe lucrurile pentru copiii din viitor“, a explicat Philip Nagle, care a fost abuzat de un preot catolic în copilărie.

Cardinalul australian George Pell, cel mai important prelat al Bisericii Catolice audiat până acum în dosarul abuzurilor sexuale la care au fost supuşi copii de către membri ai clerului, a declarat luni că a fost minţit de preoţi cu funcţii importante în anii ’70.

Pell, şeful Trezoreriei de la Vatican, a spus Comisiei Regale australiene pentru Răspunsul Instituţional la Abuzurile Sexuale asupra Copiilor că a fost minţit în legătură cu motivele pentru care preoţi vinovaţi de agresiuni sexuale au fost mutaţi dintr-o parohie în alta.

Declaraţia prelatului are implicaţii ample privind tragerea la răspundere a liderilor Bisericii Catolice, ţinând cont de rangul său înalt.

Cardinalul le-a spus reporterilor că are susţinerea deplină a Papei Francisc.

Comisarul australian Peter McClellan, însărcinat cu dosarul, l-a întrebat în repetate rânduri pe cardinal cum este posibil să nu fi ştiut nimic despre faptele preotului Gerald Ridsdale, condamnat în cele din urmă pentru 138 de abuzuri care au vizat peste 50 de copii din Australia.

Ridsdale a fost mutat de mai multe ori dintr-o biserică în alta, în perioada în care Pell era consilier al episcopului local şi însărcinat cu repartizarea preoţilor în parohii.

Cardinalul australian a negat informaţiile vehiculate anterior, potrivit cărora, la o întâlnire din 1982, atunci când s-a decis o nouă mutare a preotului, s-ar fi discutat că Ridsdale este pedofil.

„Deci putem spune că aţi fost înşelat de episcopul Fiscallini?“, a întrebat McClellan. Pell a răspuns: „Este corect“.

Duminică, Pell a admis că Biserica a făcut „greşeli enorme“ şi alegeri „catastrofale“ refuzând să creadă copiii abuzaţi, mutând preoţii vinovaţi dintr-o parohie în alta şi bazându-se în prea mare măsură pe sfaturile clerului pentru a încerca să rezolve problemele.

Scandalul legat de preoţii pedofili a izbucnit în 2002, când s-a descoperit că episcopi americani din zona Boston au mutat preoţi vinovaţi dintr-o parohie în alta în loc să îi excludă din rândul clerului. Scandaluri similare au ieşit la iveală în toată lumea, iar Biserica a plătit compensaţii de zeci de milioane de dolari, notează news.ro.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite