Unul dintre românii acuzaţi de viol se plânge că a fost bătut în închisoare

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alexandru Isztoika Loyos, unul dintre românii arestaţi în dosarul adolescentei violate la Roma, a declarat că a fot bătut în închisoare şi că este urât din cauza naţionalităţii sale, relatează La Stampa.

"Mă urăsc pentru că sunt român. Singura mea vină este aceasta şi din acest motiv m-au bătut în închisoare. Trebuie să faceţi ceva", i-a spus Loyos deputalului Partidului Democrat (opoziţie) Stefano Esposito, venit să îl viziteze.

"Nu sunt eu (vinovatul - n.red.), iar tu trebuie să spui acest lucru judecătorilor. Mă ţin doar pentru că sunt român", a adăugat el, ameninţând că va intra în greva foamei.

Cel de-al doilea român deţinut, Karol Racz, a refuzat să discute cu parlamentarul italian.
Potrivit lui Esposito, cei doi suspecţi evită să întâlnească alţi deţinuţi, pentru că le este teamă, deşi nu sunt trataţi diferit de niciunul dintre responsabilii închisorii.

Alexandru Isztoika Loyos şi Karol Racz au fost arestaţi în februarie, fiind acuzaţi de violarea unei adolescente în vârstă de 14 ani, într-un parc din Roma. Testele ADN i-au disculpat pe cei doi, iar un tribunal urmează să se pronunţe luni asupra menţinerii lor în detenţie sau eliberării.

Românii Karol Racz şi Alexandru Loyos Isztoika sunt acuzaţi de violarea unei adolescente italience de 14 ani, acum trei săptămâni, în parcul Caffarella din capitala italiană.

Declaraţia unui deţinut nu este suficientă pentru arestarea unui suspect român - ministru italian


Ministrul italian al apărării Ignazio la Russa, fost avocat, a declarat că, Racz, unul dintre românii arestaţi pentru violarea unei adolescente la Roma, ar trebui eliberat, dacă singura probă împotriva sa este mărturia celuilalt deţinut, relatează Corriere della Sera.

"Numai acuzaţia unui alt suspect nu este suficientă pentru a arunca o persoană în închisoare. Iar dacă alte probe nu există, Karol Racz (...) trebuie să fie eliberat", a spus La Russa.

Rezultatele testelor ADN au fost negative atât în cazul lui Racz, cât şi în cel al românului care l-a acuzat, Alexandru Isztoika
Loyos, arestat şi el, însă ministrul italian subliniază că aceste teste "nu sunt 100% sigure, au întotdeauna un procent de probabilitate".

Referindu-se la faptul că victima a spus că agresorul său avea 1,75 metri înălţime, în timp ce Racz este mai scund cu 20 de centimetri, La Russa a afirmat că "victimele îşi văd întotdeauna agresorul mai mare decât în realitate, puternic şi rău", "este o chestiune psihologică".
O
ficialul a negat că menţinerea lui Racz în arest are la bază faptul că acesta nu este italian. "Exclud posibilitatea să existe un tratament mai rigid numai din cauza naţionalităţii sale. (...) Vă amintiţi cazul lui Ciccio şi Tore?", doi băieţei din Gravina dispăruţi timp de mai multe luni. Tatăl lor a fost arestat pentru uciderea lor, după care s-a dovedit că, de fapt, copiii şi-au pierdut viaţa din cauza unui accident. "Tatăl, un italian, a fost ţinut la închisoare fără nicio dovadă", a adăugat el. "Faptul că este un român la mijloc nu schimbă nimic", a dat el asigurări.

Alexandru Isztoika Loyos şi Karol Racz au fost arestaţi în februarie, fiind acuzaţi de violarea unei adolescente în vârstă de 14 ani, într-un parc din Roma. Testele ADN i-au disculpat pe cei doi, iar un tribunal urmează să se pronunţe luni asupra menţinerii lor în detenţie sau eliberării.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite