Uniunea Europeană intenţionează să trimită câteva sute de observatori în Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uniunea Europeană intenţionează să trimiăa într-un timp cât mai scurt aproximativ câteva sute de observatori internaţionali în Ucraina, în afara cadrului OSCE, pentru a se asigura că nicio minoritate nu este supusă persecuţiilor, a anunţat de curând o sursă din cadrul Uniunii, relatează AFP.

Dorinţa Uniunii Europene în acest sens a fost argumentată pe baza unor articole şi declaraţii politice care ar putea sugera un astfel de tratament aplicat minorităţilor.

„Intenţionăm să asigurăm restul lumii si alte ţări vecine cu Ucraina  că nicio minoritate nu este vizată, în prezent, că nu există un progrom în Ucraina, aşa cum afirmă câteva articole şi declaraţii politice”, a anunţat sursa citată.

Uniunea Europeana consideră că există o necesitate reală de a mobiliza o misiune de observatori internaţionali în Ucraina într-un timp cât mai scurt.

Totodată, sursa din cadrul Uniunii Europene a mai menţionat că această problemă urmează să fie discutată şi în cursul summitului de la Bruxelles.

„Încercăm să trimitem observatori în cadrul OSCE, dar Rusia, având drept de veto, se opune asupra intenţiei noastre. Dorim astfel să creăm o misiune UE de câteva sute de persoane (care să efectueze vizite) în întreaga Ucraină pentru a atesta că situaţia pe teren nu legitimează absolut nicio intervenţie militară sau alipirea anumitor regiuni ucrainene”, a mai explicat sursa citată.

Tema observatorilor internaţionali în Ucraina urmează să fie discutata de cei 28 de lideri europeni reuniţi din nou la Bruxelles în această săptămână.

În luna martie, peste 50 de observatori civili şi militari din cadrul OSCE au fost trimişi în Crimeea, însă acestora nu li s-a permis accesul în peninsulă din cauza trupelor militare ruseşti. Inclusiv emisarul special al ONU în Crimeea, Robert Serry, a anunţat că va pune capăt misiunii sale diplomatice în regiune din pricina ameninţărilor.

În pofida încercărilor nereuşite, reprezentanţii OSCE au anunţat că îşi vor continua misiunea în sudul si estul Ucrainei.


Citeşte şi:

Observatorii OSCE îşi vor continua misiunea în sudul şi estul Ucrainei

Observatorii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) îşi vor continua misiunea „în sudul şi estul” Ucrainei, decizie luată mai ales în urma încercărilor nereuşite de a intra în Crimeea săptămâna trecută, potrivit serviciului de presă al OSCE, citat de AFP.

UPDATE Observatorilor militari ai OSCE nu li se permite accesul în Crimeea. Emisarul ONU a primit ameninţări

18 state membre ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) vor participa la o misiune alcătuitã din observatori militari în Ucraina, a declarat miercuri o sursă diplomatică pentru AFP.

Armata din Ucraina a strâns mai mult de un milion de dolari din donaţii prin SMS

Ucrainenii îşi dovedesc solidaritatea prin donaţii, oferind până acum mai mult de un milion de dolari forţelor militare naţionale care au avut de suferit din cauza finanţării slabe din partea statului. În plus, pe internet a circulat încă o variantă a campaniei de strângere de fonduri, adresată însă cetăţenilor ruşi, cu scopul de a-i păcăli să dea bani către acelaşi fond atribuit armatei ucrainene.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite