Unii ucraineni știu cum să scape de înrolarea în armată. „Găsești o femeie cu dizabilități, te căsătorești cu ea și devii îngrijitorul ei”

0
Publicat:

Daily Mail a vorbit cu mai mulți bărbați ucraineni care au mărturisit cum au reușit să scape de înrolarea în armată, în contextul în care Kievul se confruntă cu o lipsă acută de forță de muncă. Aceștia se prefac că suferă de boli pe care nu le au, mituiesc medici pentru a obține scutiri medicale și chiar se căsătoresc cu femei cu dizabilități pentru a obține un permis de îngrijitor.

FOTO: Kyiv Independent
FOTO: Kyiv Independent

Unii merg și mai departe, traversând râuri în bărci pneumatice și strecurându-se prin păduri pentru a trece granițele, doar pentru a ajunge în Europa de Vest, unde trăiesc din ajutoarele sociale destinate refugiaților adevăraț.

Publicația citată precizează faptul că numele indivizilor au fost schimbate, la cerere, pentru a proteja identitatea surselor.

Lekvo, în vârstă de 41 de ani, se mândrește cu documentul său de identitate în care este precizat că are o dizabilitate, deși documentul nu-i aparține. Acesta a mărturisit că a cumpărat actul în 2023, care l-a costat câteva sute de grivne, adică în jur de 5 euro.

Proprietarul inițial, al cărui portret apare pe card, nu seamănă deloc cu Levko.

Dar, cu puțin efort, care include vopsirea regulată a părului, el spune că permisul este suficient pentru a păcăli ofițerii de recrutare și îi acordă o scutire medicală de la serviciul militar.

Levko trăiește în fiecare zi cu teama că, într-o zi, biroul de recrutare va cerceta dosarele și va descoperi frauda sa. Dacă se va întâmpla acest lucru, nu numai că va fi trimis la război, dar va fi și amendat cu o sumă considerabilă – un alt destin pe care dorește să îl evite.

Bărbatul de 41 de ani, care lucrează ca pețitor, deține o agenție matrimonială și se bucura de profituri consistente înainte de război, aranjând întâlniri și căsătorii între bărbați occidentali și femei ucrainene.

Dar invazia Rusiei i-a afectat grav afacerea, nu în ultimul rând pentru că multe femei au fugit din țară.

Urăsc guvernul ucrainean”, a spus el fără ocolișuri.

Fosta mea iubită este acum în Marea Britanie. Urăsc toate fetele care au plecat în străinătate. Mă voi înrola (în armată) când vor permite femeilor să se înroleze... deoarece ele sunt mai patriotice decât bărbații.”, a declarat Levko.

„Găsești o femeie cu dizabilități, cu probleme psihologice, te căsătorești cu ea și devii îngrijitorul ei”

Artem, în vârstă de 48 de ani, neangajat, are grijă de mama lui, în vârstă de 85 de ani, pentru a fi scutit de serviciul militar. Totuși, când elicopterele rusești survolau deasupra spațiului aerian al Ucrainei, adică acum aproape patru ani, Artem era pe punctul de a fi înrolat.

De aceea, familia acestuia a pus la cale un plan ingenios pentru a proteja soarta ambilor fii.

Bărbații în vârstă de luptă aveau interdicție să părăsească țara, dar, în calitate de îngrijitor înregistrat, fratele lui Artem a primit permisiunea temporară de a-și însoți mama în străinătate.

Familia fratelui meu era în Polonia și s-a dus acolo cu mama. Ziua următoare, mama l-a lăsat în Polonia și s-a întors singură în Ucraina”, a povestit acesta.

Ajunsă în Ucraina, a fost preluată de fiul ei și condusă la Kiev. Acolo, Artem s-a înregistrat ca îngrijitor al mamei sale, ceea ce-l scutește de înrolare.

Artem a spus că temerile pentru siguranța sa personală și starea fizică precară au fost decisive în decizia sa de a evita recrutarea. „Am unele probleme cu spatele și altele, dar aș putea să fac serviciul militar. Acum sunt în siguranță.”

Deși metoda sa de a evita recrutarea este, din punct de vedere tehnic, legală, el a precizat că mulți fac eforturi mari pentru a obține un permis „de îngrijitor” de aur – și a spus că este foarte fericit să îi ajute.

Poți face orice pentru a obține o amânare... găsești o femeie cu dizabilități, cu probleme psihologice, te căsătorești cu ea și devii îngrijitorul ei”, a spus el râzând.

Investitorul în criptomonede care a mituit un doctor

Bohdan, în vârstă de 29 de ani, își câștigă existența din tranzacții cu criptomonede, iar venitul obținut îl folosește pentru a plăti medicii să elibereze documente care sa-l scutească de serviciul militar pe motive medicale.

Într-o țară în care salariul mediu lunar este de aproximativ 500 de euro pe lună, aceasta nu este o opțiune disponibilă pentru majoritatea bărbaților.

Bohdan a refuzat să precizeze suma exactă pe care a plătit-o, dar a fost bucuros să ofere câteva cifre aproximative pentru această practică, pe care o consideră foarte răspândită.

„Mituirea unui medic poate costa între 5.000 și 15.000 de dolari sau mai mult, în funcție de medic”, a spus el prin intermediul unui traducător.

Medicii din Ucraina nu sunt susceptibili de a fi recrutați, dar sunt totuși obligați să se înregistreze la armată și nu sunt în niciun caz scutiți de mobilizare.

Avocatul „anti-recrutare”

Vadym Sydorenko este un avocat specializat în legislația privind recrutarea militară.

El a declarat pentru MailOnline că există multe modalități prin care bărbații apți de luptă pot obține scutiri legale de la recrutare. De asemenea, el a susținut că este în interesul Ucrainei ca aceștia să facă acest lucru.

„Profilul principal al clienților mei este cel al proprietarilor de întreprinderi mici și mijlocii”, a spus Vadym, explicând că îi ajută să „obțină statutul de întreprindere esențială, ceea ce le permite să-și păstreze angajații”.

„Statul este interesat să se asigure că întreprinderile esențiale continuă să funcționeze... de exemplu, producătorii de energie electrică și lucrătorii din sectorul utilităților, proteticienii, profesorii, lectorii. Lista întreprinderilor și meseriilor considerate vitale pentru ca societatea să continue să funcționeze este destul de lungă”, a spus el.

Cu toate acestea, armata este disperată să-și mărească efectivele, iar ofițerii de recrutare se ciocnesc adesea cu proprietarii de întreprinderi, deoarece concurează pentru forță de muncă.

Vadym și-a amintit un astfel de caz în care forțele armate au blocat transferul unui muncitor protejat la o companie și l-au trimis ulterior pe front.

„Compania intenționa să-l «rezerve» pe acest angajat în octombrie, dar el a fost mobilizat pe 10 septembrie. Pe 11 septembrie, compania a solicitat imediat o rezervare și, în decurs de o oră, angajatul a fost «rezervat» în mod oficial. Cu toate acestea, unitatea militară a refuzat să-l elibereze pe angajat.

Deoarece i se acordase statutul militar cu o zi înainte, poziția unității militare a fost considerată legală”, a explicat bărbatul.

În prezent, tinerii din Ucraina rămân scutiți de astfel de orori.

Legea privind recrutarea prevede că bărbații cu vârsta cuprinsă între 25 și 60 de ani sunt eligibili pentru mobilizare, după ce președintele Volodimir Zelenski a revizuit limita de vârstă minimă de 27 de ani cu doi ani în aprilie 2024.

Zelensky a rezistat până acum apelurilor din partea SUA de a reduce vârsta de recrutare de la 25 la 18 ani, argumentând că o astfel de măsură ar afecta viitorul pe termen lung al țării.

Argumentul său a fost întărit de o declarație recentă a Ministerului Economiei din Ucraina, care susține că națiunea a pierdut 40% din populația sa în vârstă de muncă față de cifrele dinainte de război.

Însă, în februarie, guvernul a introdus „Contractul 18-24” – un program care încurajează tinerii să se înroleze voluntar în forțele armate pe baza unui contract de un an.

În schimb, voluntarii primesc un pachet care include o bursă de 1 milion de grivne (aprox. 20 de mii de euro), un salariu lunar suplimentar de 120.000 de grivne (2400 de euro), asistență medicală gratuită, oportunități de studiu subvenționate de stat, opțiuni de ipotecă cu dobândă zero și opțiunea de a amâna mobilizarea viitoare cu până la un an.

Cu toate acestea, după cum subliniază avocatul specializat în recrutare Vadym, „există unele dificultăți în prelungirea amânării pentru un al doilea an”.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite