Un veteran din armata britanică a povestit cum a aruncat în aer un convoi de tancuri ruseşti într-o ambuscadă nocturnă, în Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zac West, veteran de război / Foto DailyMail
Zac West, veteran de război / Foto DailyMail

Fostul artilerist britanic Zac West din Worcester, în vârstă de 50 de ani, face parte dintr-o miliţie de 100 de oameni care apără vieţile şi casele locuitorilor din oraşul Zaporojie prin care trece râul Nipru, în sudul ţării. El a povestit cum a a aruncat în aer un convoi de tancuri rusesc într-o ambuscadă nocturnă în Ucraina, pentru a opri înaintarea Kremlinului.

 Împreună cu prietenii şi vecinii săi, Zac, care a servit timp de 26 de ani în Artileria Regală a Marii Britanii, organizează misiuni de noapte cu scopul de a ataca liniile ruseşti, oprind înaintarea inamicului.

Vineri seara, britanicul, care locuieşte în Ucraina de zece ani, a comandat o patrulă de luptă cu patru soldaţi care a distrus două tancuri ruseşti, un transportator de trupe blindat şi vehiculele lor de aprovizionare care încercau să invadeze oraşul industrial, important din punct de vedere strategic.

Zaporojie şi uriaşa centrală nucleară au fost scena unor lupte aprige unde forţele ucrainene continuă să reziste înaintării ruseşti.

Înainte de a părăsi baza pentru a se alătura unei patrule de luptă nocturnă, el a povestit pentru DailyMail cum unitatea sa câştiga lupta.

Zac a spus: „Principala forţă de asalt rusă asupra oraşului este învinsă. A scăzut la 20% din puterea lor de luptă. Am avut ceva succes.”

„Vineri seara am avut o noapte plină de evenimente, fără somn şi fără pace. Am reuşit să ţinem ambuscadă un convoi blindat rusesc.”

„Ca răzbunare, au distrus o ambulanţă militară ucraineană, 8 oameni au fost ucişi. Dar în acţiunea anterioară am distrus un BMP 2 [transportor blindat de trupe], două T64 [tancuri de luptă] şi câteva vehicule de aprovizionare. Patru patrule de luptă au plecat şi s-au întors acasă în siguranţă.”

El a adăugat: „Operăm în fiecare noapte. Am eliminat aproximativ 50 de vehicule ruseşti şi am luat aproximativ 80 de prizonieri, majoritatea copii de 18 ani din Siberia. Recruţi. Ei nu ştiu de ce sunt aici.”

ucraina tancuri distruse

(Imagine pretext, cu scop pur ilustrativ)

În cei 26 de ani petrecuţi în Artileria Regală, Zac a devenit ofiţer de subordine de operaţiuni, cel mai înalt grad subordonat din armata britanică.

A servit în Irak în primul şi al doilea război din Golf, în Afganistan, precum şi în Irlanda de Nord, Cipru şi Belize, dobândind o bogată experienţă militară.

El a fost abordat în zilele dinaintea invaziei ruse pentru a-i instrui şi pe alţii în arta războiului.

Însă, bărbatul de 50 de ani, care are o parteneră ucraineană şi un fiu de şase ani, a refuzat să părăsească ţara când a izbucnit războiul şi a promis că va lupta pentru ţara sa adoptivă.

Zac a spus pentru DailyMail: „Trăiesc în Ucraina de zece ani. Imi place. Am o parteneră ucraineană şi un fiu de şase ani pe nume Adam.

Prietenii mei ştiu că am fost în armată, iar cu aproximativ două săptămâni înainte de a izbucni războiul, mi-au cerut să fac un curs de prim ajutor pe câmpul de luptă.”

„Acum ajut la organizarea de ambuscade şi de patrule. Operăm în grupuri de aproximativ opt până la zece oameni şi ieşim noaptea. Suntem aproximativ 100 care luptăm laolaltă. Sunt singurul britanic şi probabil sunt cel mai în vârstă. Dar eu sunt cel mai experimentat.”

Zac West este unul dintre sutele de foşti militari britanici care au pus din nou mâna pe arme în sprijinul Ucrainei împotriva Rusiei.

Oricine cu vârsta de sub 60 de ani se poate oferi voluntar pentru a se alătura Legiunii Străine a Ucrainei, dar trebuie să rămână în regiment până la încheierea războiului.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite