Un nou incendiu în apropiere de Atena, la poalele Muntelui Parnita
0Un nou incendiu de pădure a izbucnit marţi la poalele Muntelui Parnita, la 30 de kilometri nord de Atena, după ce 3.000 de hectare au fost devastate în weekend, iar autorităţile au închis, din precauţie, o parte a autostrăzii care asigură o legătură între capitala greacă, sudul şi nordul ţării, au anunţat pompierii, relatează AFP.
Protecţia Civilă greacă le-a trimis mesaje locuitorilor localităţii Varympompi, situată pe Muntele Parnita, prin care-i îndeamnă la vigilenţă.
Potrivit presei, zeci de copii au fost evacuaţi dintr-o tabără vecină, ca măsură de precauţie.
În zona Varympompi, care se află în apropiere de fostul palat regal Tatoi, se află de asemenea un centru ecvestru, mănăstiri şi fabrici.
Peste o sută de pompieri mobilizaţi
În total, 104 pompieri, 35 de vehcule de pompieri, cinci elicoptere şi patru bombardiere cu apă au fost mobilizate la Varympompi, anună pompierii greci.
Grecia se confruntă, de săptămâna trecută, cu cea mai gravă caniculă de peste 30 de ani, iar temperaturile urmează să atingă săptămâna aceasta 43 de grade Celsius în anumte regiuni ale ţării.
Numeroase incendii au izbucnit de săptămâna trecută în întreaga ţară.
În Peloponez (sud-vest), aproximativ 3.000 de hectare de teren au fost devastate în weekend, după care flăcările au fost controlate duminică seara.
Alt incendiu, pe insula turistică Rodos, continuă să devasteze o pădure, începând de duminică, iar pompierii întâmpinau în continuare dificultăţi în a controla flăcările.