Un negaţionist al Holocaustului a fost înhumat în mormântul unui evreu din Germania. Cum a reacţionat Biserica Protestantă

0
0
Alegerea ulterioară a locului a fost în schimb o greşeală şi „un eşec al bisericii noastre”
Alegerea ulterioară a locului a fost în schimb o greşeală şi „un eşec al bisericii noastre”

Biserica protestantă din Germania şi-a cerut scuze pentru că a permis ca un neonazist care nega existenţa Holocaustului să fie înhumat în mormântul unui om de ştiinţă de origine evreiască, relatează miercuri dpa.

„Înhumarea unui negaţionist al Holocaustului în mormântul lui Max Friedlaender este o greşeală îngrozitoare şi un eveniment şocant având în vedere istoria noastră”, a declarat Christian Staeblein, episcopul responsabil de district. Acesta a mai adăugat că „trebuie să vedem imediat dacă putem remedia situaţia şi cum", potrivit Digi24. 

Funeraliile neonazistului au avut loc vineri la cimitirul din Stahnsdorf, localizat la sud-vest de Berlin, iar urna cu cenuşa sa a fost amplasată în vechiul mormânt al muzicologului Max Friedlaender, care a murit în 1934. Friedlaender era protestant de origine evreiască, transmite Agerpres. 

Cererea iniţială de acordare a unui loc pentru înhumare a fost respinsă de conducerea cimitirului, dar autorităţile bisericeşti locale au explicat că apoi au decis să nu respingă cererea, întrucât „principiul după care trebuie să ne ghidăm este că fiecare om are dreptul la un loc pentru a se odihni în pace”.

Alegerea ulterioară a locului a fost în schimb o greşeală şi „un eşec al bisericii noastre”, au adăugat acestea.

Comisarul antisemitism din oraşul Berlin, Samuel Salzborn, a depus o plângere penală împotriva unor autori necunoscuţi sub suspiciunea că a fost deranjată pacea unei persoane decedate, a indicat Departamentul pentru justiţie al oraşului.

Guvernul landului Brandenburg, unde se află cimitirul, a criticat la rândul său incidentul. Ministrul de interne din Brandenburg, Michael Stubgen, a declarat că „alocarea respectivului mormânt unui negaţionist este o greşeală fatală şi o lipsă totală de tact".

Comisarul antisemitism al guvernului federal german, Felix Klein, a luat la rândul său poziţie faţă de cele întâmplate, vorbind de o „greşeală foarte nefericită" şi subliniind că a „discutat deja cu cei implicaţi, care l-au asigurat că vor examina în mod riguros acest caz şi pe viitor vor crea structuri astfel încât să nu se mai repete o astfel de situaţie".

Europa


Ultimele știri
Cele mai citite