Un ministru norvegian şi-a dat demisia pentru a da prioritate carierei soţiei sale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul norvegian al Transporturilor şi-a anunţat joi demisia pentru a da prioritate, timp de un an, carierei soţiei sale. Gestul a fost salutat la Oslo, fiind văzut ca un exemplu pentru paritatea bărbaţi-femei, relatează The Huffington Post.

„A fost fantastic să fiu ministru al Transporturilor şi Comunicaţiilor. Dar am ajuns la o intersecţie de drumuri în viaţa mea, iar acum e rândul soţiei mele să-şi îndeplinească visul. Este un acord pe care l-am încheiat acum câţiva ani“, a spus Ketil Solvik-Olsen, membru al Partidului Progresului, pentru postul TV2 Nyhetskanalen.

Ketil Solvik-Olsen a fost ministru al Transporturilor timp de cinci ani. Acum se retrage din activitate pentru un an, întrucât soţia sa a obţinut pentru acest interval de timp un post de medic la un spital de copii din Statele Unite.

„Un exemplu fantastic“, „respectabil“, au salutat unii internauţi, potrivit The Huffington Post.

Ministrul Petrolul şi Energiei, şi el membru al Partidului Progresului, urmează să renunţe la post pentru a se consacra unor proiecte locale.

Norvegia este pe locul doi după Islanda în ultimul raport al Forumului economic mondial privind egalitatea bărbaţi-femei.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite