Un ministru irlandez spune despre Marea Britanie că dă dovadă de un „naţionalism pervers”
0Ministrul de Externe al Irlandei, Simon Coveney, este de părere că Marea Britanie dă dovadă de un „naţionalism pervers” căutând să încheie un acord comercial cu Statele Unite înaintea Uniunii Europene, o atitudine care, în opinia sa, reduce încrederea în Londra.
„Această idee potrivit căreia Marea Britanie poate să ajungă la prima la un acord arată îngustimea vederilor sale, ca să fim sinceri. Este un naţionalism pervers, în condiţiile în care, de fapt, Marea Britanie şi Uniunea Europeană ar trebui să lucreze împreună, în parteneriat”, a spus Coveney într-un interviu publicat de Times.
Şeful diplomaţiei irlandeze s-a întrebat totodată dacă Londra mai prezintă încredere după decizia ei unilaterală de a amâna punerea în aplicare a controalelor asupra unor produse alimentare transportate din Anglia, Scoţia sau Ţara Galilor către Irlanda de Nord.
„Această decizie întăreşte îndoielile existente deja la Bruxelles pe chestiunea dacă Guvernul britanic poate fi considerat un partener de încredere atunci când este vorba de implementarea a ceva ce face obiectul unui acord”, a spus el.
La rândul său, Brandon Lewis, secretarul de stat britanic pentru Irlanda de Nord, a declarat într-un interviu acordat cotidianului nord-irlandez News Letter că perioada de graţie a controalelor la produse alimentare între Marea Britanie şi Irlanda de Nord ar urma să fie prelungite până la încheierea unui acord definitiv.