Un fost soldat a recunoscut în instanţă că i-a asasinat pe jurnalistul slovac Jan Kuciak şi pe logodnica sa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un fost soldat a recunoscut că i-a ucis pe jurnalistul slovac Jan Kuciak şi pe logodnica sa, o crimă care a stârnit proteste de proporţii ce au condus la demisia prim-ministrului Robert Fico.

Miroslav Marcek, fost militar, a spus în faţa instanţei penale din Pezinok că îşi recunoaşte vina, lucru ce i-ar putea reduce sentinţa potenţială de închisoare pe viaţă.

Marcek a fost inculpat pentru împuşcarea lui Jan Kuciak (27 de ani), un reporter de investigaţii, şi a logodnicei sale, Martina Kusnirova, în casa lor din apropiere de Bratislava, în februarie 2018.

Alţi doi inculpaţi, inclusiv Marian Kocner, un om de afaceri care era vizat de anchetele lui Kuciak, au spus în instanţă că sunt nevinovaţi de acuzele care li se aduc, potrivit cărora ar fi comandat asasinatul. 

Uciderea jurnalistului şi a iubitei sale a dus la demonstraţii de amploare împotriva corupţiei, care l-au forţat pe Fico şi pe şeful poliţiei naţionale să demisioneze. Mai mulţi oficiali importanţi din justiţie au renunţat la funcţiile lor, ulterior, după ce mai multe anchete au scos la iveală că aceştia aveau legături cu Kocner. 

Anul trecut, televiziunea publică slovacă a citat surse din poliţie care au spus că Marcek şi-a recunoscut vina în timpul interogatoriului. Un al cincilea suspect, Zoltan Andrusko, a recunoscut în luna decembrie că a facilitat crima şi a primit o sentinţă de 15 ani de închisoare. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite