Un bărbat a fost pus sub acuzare în Marea Britanie pentru că a planificat un atac terorist, cu un cuţit, la Birmingham

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Un bărbat a fost pus sub acuzare în Marea Britanie pentru că a planificat un atac terorist, cu un cuţit, la Birmingham, a anunţat Poliţia din West Midlands citată de Sky News.

Ummariyat Mirza a fost arestat de forţele antiterorism în Birmingham, săptămâna trecută. Tânărul de 21 de ani este acuzat că a cumpărat o armă albă şi că a căutat pe internet cum să comită un atac mortal.

Autorităţile l-au inculpat pe bărbat şi pentru că avea un ghid pentru fabricarea de bombe, Anarchist Cookbook, precum şi o carte extremistă,  Mujahideen Poisons.

Tot miercuri, poliţia l-a inculpat pe Zainub Mirza, în vârstă de 23 de ani, din Bordesley Green, pentru trimiterea de propagandă islamistă şi imagini cu execuţii altor persoane.

Cei doi nu ar avea legături cu atacul de la Westminster, din urmă cu două săptămâni, soldat cu cinci morţi.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite