Un avion a aterizat de urgență după ce un şoarece a fost găsit în mâncarea unui pasager

0
Publicat:

Un avion de pasageri, care zbura pe ruta Oslo-Malaga, a efectuat o aterizare neprogramată la Copenhaga după ce la bordul său a fost găsit un șoarece, a anunțat joi presa norvegiană.

Avion deviat de urgență după ce un șoarece a fost găsit la bord FOTO: Arhivă
Avion deviat de urgență după ce un șoarece a fost găsit la bord FOTO: Arhivă

Televiziunea publică norvegiană (NRK) a stat de vorbă cu un pasager al acelui zbor operat de compania scandinavă SAS, care şi-a împărtăşit iniţial experienţa prin intermediul unui mesaj publicat pe Facebook.

Pasageul a povestit că şoarecele a sărit din mâncarea primită în avion de vecina lui de scaun, atunci când aceasta a deschis ambalajul, potrivit Agerpres.

Avionul zbura pe ruta Oslo (Norvegia) - Malaga (Spania), însă prezenţa acelui şoarece la bordul aeronavei i-a forţat pe piloţi să aterizeze în capitala daneză.

Pasagerii au fost informaţi prin interfon că exista „un risc de siguranţă şi că avionul urma să facă un ocol şi să aterizeze la Copenhaga”.

Un purtător de cuvânt al companiei aeriene SAS a anunțat că aceasta este procedura standard atunci când un dăunător este descoperit la bordul unei aeronave.

După o întârziere de două ore şi jumătate, pasagerii au ajuns în cele din urmă la destinaţia lor din sudul Spaniei .

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite