UE ia în considerare blocarea importurilor anumitor produse alimentare, pe modelul lui Trump

0
Publicat:

Uniunea Europeană (UE) intenționează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă unele criterii, pe modelul președintelui Donald Trump.

FOTO: Arhiva Adevărul
FOTO: Arhiva Adevărul

Comisia Europeană va conveni, săptămâna următoare, să analizeze o serie de restricţii mai dure la importuri, au dezvăluit mai mulţi oficiali consultaţi de Financial Times, o măsură care va escalada tensiunile cu partenerii comerciali.

Printre produsele ce urmează să fie verificate sunt produse agricole americane precum soia boabe, care sunt cultivate cu pesticide, lucru interzis fermierilor din UE, adaugă publicaţia menţionată. Scopul acestor măsuri este de a proteja fermierii europeni.

Avem semnale foarte clare de la Parlamentul European, avem semnale foarte clare de la statele membre şi de la fermierii noştri: orice este interzis în UE, ar trebui să fie interzis chiar dacă este vorba de un produs importat”, a declarat, luna trecută, Comisarul pentru sănătate şi bunăstarea animalelor, Oliver Varhelyi.

Trump a amenințat cu tarife vamale, săptămâna trecută, țările care blochează produsele americane, inclusiv UE. La rândul său, Uniunea anunța că dorește să înceapă discuțiile cu Statele Unite cât mai curând posibil cu privire la anunțul președintelui Trump privind tarifele pe produsele europene.

„Suntem pregătiți pentru un angajament imediat și sperăm că, prin acest angajament timpuriu, putem evita măsurile care vor aduce multe preocupări pentru cea mai importantă relație comercială și de investiții de pe această planetă. Credem că printr-un angajament și discuții constructive putem rezolva această problemă” — a spus el reporterilor.  

CE se opune de mult timp solicitărilor venite din Franţa şi din alte state-membre, care cer tratament egal, susţinând că asta ar putea încălca regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului. 

Acest organism permite restricţii din motive ştiinţifice care nu creează discriminări cu privire la originea importurilor.

UE interzice multe pesticide pentru că dăunează plantelor şi animalelor, chiar dacă Autoritatea europeană în domeniul sănătăţii a decis că unele dintre acestea sunt sigure în cantităţi mici.

Planul UE este inclus în strategia privind Viziunea pentru Agricultură, care este pregătită de către comisarul pentru Agricultură, Christophe Hansen. Un oficial din apropierea acestui dosar a spus că planurile includ o referinţă la nevoia de a respecta regulile internaţionale.

Vorbim doar despre cele mai periculoase pesticide şi va exista un studiu de impact pentru protejarea competitivităţii înainte de orice decizie", a spus unul dintre oficiali, care a adăugat că "avem nevoie de cafea, mango şi avocado".

O astfel de substanţă este paraquat, un ierbicid interzis în Uniunea Europeană dar utilizat în SUA la culturi cum ar fi soia boabe.

CE va include în viitoarele acorduri comerciale standarde mai dure privind bunăstarea animalelor. 

Uniunea are reguli cu privire la spaţiul necesar pentru găini ouătoare sau viţei, reguli cu privire la curăţenia spaţiilor în care sunt ţinute animalele şi alte reguli care cresc costurile pentru fermieri.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite