Ucraina spune că mobilizarea din Rusia era previzibilă şi arată că războiul nu merge conform planului Moscovei

0
Publicat:

Mobilizarea din Rusia era un pas previzibil care se va dovedi extrem de nepopular şi arată că războiul nu merge conform planului Moscovei, a declarat miercuri consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak.

Mobilizarea va scădea din popularitatea lui Putin FOTO AFP
Mobilizarea va scădea din popularitatea lui Putin FOTO AFP

Într-un mesaj text transmis agenţiei de presă Reuters, Podoliak a precizat că preşedintele rus Vladimir Putin încearcă să transfere asupra Occidentului vina pentru declanşarea unui „război neprovocat" şi pentru înrăutăţirea situaţiei economice.

Putin a ordonat vineri prima mobilizare din Rusia de după Al Doilea Război Mondial şi a atenţionat Occidentul că, în cazul în care va continua ceea ce el numeşte un „şantaj nuclear", atunci Moscova va răspunde cu forţa vastului său arsenal.

Anunţul înseamnă o escaladare semnificativă a conflictului din Ucraina şi survine în contextul în care, în faţa contraofensivei ucrainene, forţele ruse au fost nevoite să se retragă şi să predea unele teritorii ocupate.

„Un apel absolut previzibil, care arată mai mult ca o încercare de a-şi justifica propriul lor eşec", a scris Podoliak, în prima reacţie a preşedinţiei ucrainene la anunţul lui Putin.

„Este clar că războiul nu se desfăşoară conform scenariului Rusiei şi, prin urmare, Putin a fost nevoit să ia deciziile extrem de nepopulare de mobilizare şi de restricţionare a drepturilor populaţiei", a adăugat el.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite