Turist britanic reţinut de trei săptămâni în Rusia pentru că a trecut ilegal frontiera din Estonia | adevarul.ro

Turist britanic reţinut de trei săptămâni în Rusia pentru că a trecut ilegal frontiera din Estonia

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Un turist britanic în vârstă de 44 de ani este închis de trei săptămâni în Rusia pentru că a intrat ilegal pe teritoriul rus, în timpul unei excursii în Estonia, au anunţat vineri autorităţile estoniene, citate de AFP, relatează NewsIn.

Vameşul eston Valeri Kiviselg a declarat că turistul, pe care l-a numit doar Michael, a fost arestat de forţele ruse după ce a trecut frontiera, aparent accidental, pentru a admira de aproape o biserică ortodoxă.

Astfel, turistul a traversat un bazin gol, situat pe fluviul Narva, care marchează frontiera dintre Rusia şi Estonia şi constituie graniţa estică a UE.

"Credem sincer că nu ştia că traversează o frontieră", a declarat Kiviselg.

Autorităţile ruse au confirmat omologilor estoni că au deschis o anchetă la adresa turistului, a adăugat vameşul eston.

Contactată de AFP, ambasada britanică de la Tallinn a declarat că nu este la curent cu acest incident, dar că va contacta, la rândul său, Consulatul de la Sankt Petersburg, Rusia.

În timp ce intrarea ilegală pe teritoriul eston este pedepsită cu o amendă, legea este mai strictă în Rusia, unde cei ce comit această infracţiune pot primi până la şase luni de închisoare, potrivit lui Valeri Kiviselg.

Top articole

Partenerii noștri