Turcia, pregătită să se alăture unei coaliţii împotriva Siriei, inclusiv fără consensul ONU

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comunitatea internaţională discută posibilitatea unei intervenţii armate în Siria, după ce câteva sute de oameni au murit miercurea trecută în urma unui atac chimic FOTO Reuters
Comunitatea internaţională discută posibilitatea unei intervenţii armate în Siria, după ce câteva sute de oameni au murit miercurea trecută în urma unui atac chimic FOTO Reuters

Turcia este pregătită să se alăture unei coaliţii internaţionale împotriva Siriei, ca reacţie faţă de atacul chimic de la 21 august, chiar şi în absenţa consensului ONU, a declarat luni ministrul turc de Externe Ahmet Davutoglu, relatează AFP.

"Dacă este formată o coaliţie împotriva Siriei în cadrul acestui proces, Turcia va face parte din ea", a declarat Davutoglu pentru ediţia de luni a cotidianului Milliyet, adăugând că, în prezent, 37 de ţări discută posibile scenarii privind Siria.

Experţi ONU urmează să înceapă luni o anchetă asupra presupusului atac cu arma chimică comis pe 21 august lângă Damasc, capitala siriană.

„Acordăm întotdeauna prioritate acţiunii împreună cu comunitatea internaţională, cu deciziile ONU. Dacă o astfel de acţiune nu rezultă dintr-o decizie a Consiliului de Securitate al ONU, alte alternative ... vor apărea pe agendă”, a mai declarat Ahmet Davutoglu.

Ministrul de exterme turc a subliniat că „de la început Turcia a considerat că comunitatea internaţională nu trebuie să rămână indiferentă faţă de masacrele comise de regimul Assad”, notează agerpres.ro. „Cei care comit crime de război şi crime împotriva umanităţii trebuie categoric să fie pedepsiţi”, a mai afirmat Davutoglu.

Organizaţia nonguvernamentală Medici Fără Frontiere a informat sâmbătă că trei spitale cu care colaborează în Siria au tratat, la trei ore după presupusul atac chimic de miercuri, peste 3.600 de persoane care prezentau simptome neurotoxice, dintre care 355 şi-au pierdut viaţa, informează un comunicat al organizaţiei citat de Europa Press.

Citeste mai mult: adev.ro/ms1pjc

Europa

Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite