Topul țărilor care susțin Ucraina. România pe locul 14 în Europa pentru ajutoare militare
0România se află printre primele 20 de țări care au susținut Ucraina, atât pe plan militar, financiar, cât și umanitar, poziționându-se pe locul 14 în Europa în ceea ce privește sprijinul militar și alocările de arme grele. De asemenea, cu un procent de 0,4% din PIB alocat ajutorului Ucrainei, România ocupă locul 17 în topul statelor care au acordat sprijin financiar, potrivit datelor furnizate de Institutul Kiel pentru Economie Mondială din Germania.

În perioada ianuarie 2022 – momentul începerii invaziei rusești – Europa a fost cel mai mare furnizor de ajutor pentru Ucraina, cu 132 de miliarde de euro alocate pentru sprijin financiar, militar și umanitar, conform calculelor Institutului Kiel, citate de Reuters. Statele Unite se află pe locul secund, cu 114 miliarde de euro. În schimb, SUA a fost principalul donator militar, livrând și alocând Ucrainei peste 64 de miliarde de euro pentru arme și echipamente militare. Acestea includ tancuri, vehicule blindate, obuze și sisteme de apărare aeriană, printre care și baterii NASAMS, Patriot și HAWK.
În ceea ce privește alocările financiare, Estonia și Danemarca sunt țările care au contribuit cel mai mult, cu 2,2% din PIB pentru sprijinul acordat Ucrainei, urmate de Lituania, Letonia, Finlanda și Suedia. România, împreună cu Germania, a alocat 0,4% din PIB, mai mult decât Belgia, Luxembourg sau Bulgaria.
Pe plan umanitar, Statele Unite și Germania sunt cei mai mari susținători ai Ucrainei, cu Germania fiind și țara care a cheltuit cele mai mari sume pentru refugiații ucraineni, urmată de Polonia. România se află pe locul 17 în topul celor mai mari susținători umanitari ai Ucrainei, înaintea Spaniei, Cehiei și Slovaciei.
Sprijinul global acordat Ucrainei a fost constant, cu o valoare de aproximativ 80 de miliarde de euro anual, începând din 2022. Deși ajutorul militar a provenit inițial din stocurile țărilor donatoare, acum majoritatea acestuia provine din producția de armament nou din industriile de apărare occidentale, după cum subliniază Christoph Trebesch, șeful Institutului Kiel.
Institutul german cuantifică sprijinul militar, financiar și umanitar acordat de guverne Ucrainei, începând din februarie 2022. Acesta acoperă 41 de țări, în special statele membre UE, alți membri ai G7, precum și Australia, Coreea de Sud, Turkia, Norvegia, Noua Zeelandă, Elveția, China, Taiwan, India și Islanda.
În ciuda acestei realități, fostul președinte american Donald Trump a continuat să susțină, în mod eronat, că Statele Unite au alocat Ucrainei 350 de miliarde de dolari, iar Europa doar 100 de miliarde. Conform Institutului Kiel, Europa a oferit, de fapt, aproape 138 de miliarde de dolari, în timp ce SUA au acordat aproximativ 120 de miliarde. Corectarea acestei informații a venit din partea liderilor internaționali, precum Emmanuel Macron, Keir Starmer și Volodimir Zelenski, care au subliniat public diferențele față de declarațiile fostului președinte american.