The Times: Acordul privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va fi publicat marţi
0Acordul privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va fi publicat marţi, după ce cu o zi înainte va fi analizat de Guvernul britanic, a anunţat joi editorul politic adjunct al publicaţiei The Times.
„Conform unui calendar discutat astăzi (joi, n. red.) la Whitehall: şedinţă de cabinet probabil luni“, a declarat Sam Coates, editorul politic adjunct al The Times, citat de Reuters.
În aceeaşi zi cu publicarea acordului, responsabilul britanic pentru Brexit, Dominic Raab, se va întâlni cu negociatorul-şef al UE, Michel Barnier, a adăugat jurnalistul The Times.
Miercuri, premierul britanic Theresa May va face o declaraţie în Camera Comunelor, iar un summit UE pe tema Brexitului ar putea avea loc între 23 şi 25 noiembrie, a mai spus Sam Coates.