Tensiune pe Schengen: Diplomaţii infirmă refuzul Franţei şi Germaniei. Politicieni germani confirmă varianta compromisului
0Franţa şi Germania nu se opun, deocamdată, aderării României şi Bulgariei la Schengen ci susţin ultima variantă de compromis, cea a acceptării celor două state doar cu o parte din graniţe, au susţinut, în această după amiază, surse diplomatice de la Bruxelles.
Această variantă a fost confirmată astăzi de mai mulţi europarlamentari germani implicaţi fie în decizia legată de rapoartele de aderare ale celor ţări, fie în dezbaterile legate de monitorizarea pe justiţie.
Vicepreşedintele Parlamentului European, Manfred Weber (PPE), a declarat, pentru Adevărul Europa, că varianta "aderării parţiale" este susţinută. "O aderare în două etape ar putea fi un compromis rezonabil şi un semnal bun pentru România şi Bulgaria. Acest lucru înseamnă că, după deschiderea unei părţi din frontiere nu va mai fi cale de întoarcere. Am fi fost în favoarea aderării complete a Bulgariei şi a României la Schengen chiar din toamna acestui an deja, deoarece acestea îndeplinesc criteriile de admisibilitate. Dar este evident faptul că ambele ţări au nevoie de timp pentru a rezolva problemele din în sectorul juridic. În special, în lupta împotriva corupţiei trebuie să facă progrese suplimentare", a declarat Weber.
"Până acum, guvernul german se pare că este în favoarea unei aderări în trepte," a confirmat pentru "Adevărul Europa" asistentul europarlamentarului german Ska Keller. Acesta nu a confirmat zvonurile conform cărora și Germania și Franța și-ar folosi în consiliul de joi (22 septembrie) dreptul de veto pentru a ține România și Bulgaria la poarta Schengen.
Europarlamentarul german Philip Claeys a spus, de asemenea, că nu a primit deocamdată nicio confirmare a poziției Germaniei în Consiliul miniștrilor de Interne și Justiție de mâine. "Nu m-ar mira însă dacă această informație ar fi corectă. Au existat mai multe semne de întrebare cu privire la felul în care România și Bulgaria reușesc să păzească granițele externe ale Schengen," a spus Claeys.
"O altă problemă este populația rromă," mai spune acesta, "deși aceasta probabil că nu va fi menționată sau dezbătută deschis. Mulți alegători din țări precum Germania și Țările de Jos sunt îngrijorați de fluxul foarte mare de rromi care vin spre vestul Europei."
Diplomaţi europeni au afirmat că Franţa şi Germania s-ar opune, la fel ca Olanda, compromisului privind integrarea în două etape a României şi Bulgariei la Schengen, relatează cotidianul austriac Kurier, citat de agenţia de presă bulgară Focus, în pagina electronică.
Joi, la Bruxelles, în cadrul unei reuniuni a miniştrilor de Interne ai Uniunii Europene se va discuta un proiect de compromis al preşedinţiei poloneze a UE, care reia opţiunea evocată în primăvară privind integrarea în două etape a României şi Bulgariei.
Astfel, spaţiul aerian şi maritim ar urma să fie deschis înainte de sfârşitul lui octombrie, iar o decizie privind data deschiderii frontierelor terestre, "mai controversată", va fi luată abia în 2012.