Țara de pe flancul estic al NATO care și-a anunțat sprijinul pentru Mark Rutte: „Este pregătit să ia măsuri pentru a consolida Alianţa”

0
Publicat:

Estonia şi-a anunţat marţi susţinerea faţă de candidatura premierului olandez Mark Rutte pentru postul de secretar general al NATO, relatează agenţia DPA, citată de Agerpres.

Mark Rutte și Klaus Iohannis candidează la șefia NATO. FOTO presidency.ro
Mark Rutte și Klaus Iohannis candidează la șefia NATO. FOTO presidency.ro

„După discuţii aprofundate, suntem siguri că Mark Rutte este pregătit să ia măsuri pentru a consolida Alianţa şi că Estonia îi poate sprijini ambiţiile", a anunţat marţi Ministerul de Externe eston.

Șefa guvernului de la Tallinn, Kaja Kallas, care ea însăşi îşi manifestase interesul pentru a-i succede lui Jens Stoltenberg în funcţia de secretar general al NATO, şi-a exprimat, la rândul său, asentimentul pentru candidatura lui Rutte.

Totodată, preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, a declarat după o întâlnire la Vilnius cu Mark Rutte că acesta este unul dintre politicienii care au recunoscut încă de foarte devreme ameninţarea reprezentată de Rusia şi care şi-a schimbat radical atitudinea faţă de Rusia.

Rutte a fost în mod special sensibil şi înţelegător faţă de ameninţările cu care se confruntă NATO pe flancul de est, a mai afirmat Nauseda.

Olandezul Mark Rutte are de asemenea sprijinul SUA, al Marii Britanii şi Germaniei, dar s-ar putea să nu-l obţină şi pe cel din partea României şi a Ungariei, notează agenţia DPA, care aminteşte de candidatura anunţată de preşedintele român Klaus Iohannis.

Ungaria nu-l susține pe Mark Rutte

Luna trecută, guvernul ungar a anunţat că nu-l susţine pe Mark Rutte pentru postul de secretar general al NATO, afirmând că nu poate sprijini o persoană „care a dorit punerea Ungariei în genunchi”, cu referire la o declaraţie a lui Rutte legată de disputa care continuă şi astăzi între Bruxelles şi Budapesta asupra unei noi legi prin care premierul ungar Viktor Orban afirmă că doreşte să interzică acţiunile de promovare a homosexualităţii în şcoli, lege pe care Comisia Europeană şi politicieni vest-europeni o consideră discriminatorie faţă de persoanele LGBT.

În iunie 2021 la un summit european dominat atunci de această dispută, Mark Rutte declara că Ungaria „nu mai are ce să caute în Uniunea Europeană” cu această lege, iar această ţară trebuie să fie „pusă în genunchi”.

Jens Stoltenberg, actualul secretar general al Alianţei, îşi va încheia mandatul în octombrie 2024, după ce i-a fost deja prelungit de patru ori în contextul războiului din Ucraina.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite