SURSE: 30 de firme americane desfăşoară activităţi de spionaj în Germania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
spionaj UE REUTERS

Aproximativ 30 de firme americane desfăşoară activităţi de spionaj în Germania, ajutând la analizarea interceptărilor sau coordonarea misiunilor agenţilor secreţi, scrie săptămânalul german Stern în ediţia care urmează să apară joi, relatează AFP

Potrivit Stern, aceste firme ajută totodată în antrenamentul militarilor în tehnici de spionaj.

Ele participă, probabil, la coordonarea misiunilor avioanelor fără pilot de luptă care operează în Africa, din oraşul Stuttgart (sud-vest), unde se află sediul Comandamentului Statelor Unite pentru Africa (AFRICOM), adaugă revista.

Săptămânalul german afirmă că îşi bazează cercetările atât pe titulatura unor posturi vacante în aceste firme, publicate uneori pe Internet, cât şi pe profiluri ale salariaţilor şi contracte încheiate între aceste firme şi autorităţile americane, pe care Stern precizează că le cunoaşte în parte.

Între aceste 30 de firme, Stern citează Booz Allen Hamilton şi Incadence Strategic Solutions.

În afară de aceste companii implicate în mod direct în spionaj, alte aproximativ 60 asigură o susţinere mai tehnică, activând în domeniul tehnologiei informaţiei sau securizând clădiri, scrie Stern.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite