Spania, campioană la prețuri negative la electricitate. Consumatorii primesc facturi cu minus datorită energiei solare

0
Publicat:

Numărul orelor cu prețuri negative la electricitate în Spania a depășit 500 în 2025, de două ori mai mult decât totalul de anul trecut, pe fondul creșterii masive a producției de energie fotovoltaică și al dificultăților autorităților de a integra surplusul de energie verde. 

Boomul fotovoltaic aduce prețuri negative record la energie în Spania / Sursa foto: umweltbundesamt
Boomul fotovoltaic aduce prețuri negative record la energie în Spania / Sursa foto: umweltbundesamt

Numărul momentelor cu energie la prețuri sub zero s-a dublat față de anul trecut

Numărul situațiilor în care prețurile la electricitate au fost sub zero în Spania este deja de două ori mai mare decât totalul de anul trecut, după creșterea explozivă a producţiei de energie fotovoltaică, cel mai recent indiciu al modului în care autorităţile se chinuie să integreze producția din ce în ce mai mare de energie verde, transmite Bloomberg, citat de Agerpres. 

De la începutul anului şi până în prezent, pe piaţa iberică au fost înregistrate peste 500 de situaţii de preţuri negative în anumite intervale orare, arată datele furnizate de bursa de electricitate OMIE. Alte piețe europene, inclusiv Germania şi Franţa, au înregistrat şi ele creşteri mari ale situaţiilor cu preţuri negative, chiar dacă nu la fel de mari ca în Spania. 

Primul caz de preţuri negative la electricitate în Europa s-a înregistrat în urmă cu aproape două decenii, însă în ultimii ani fenomenul a explodat pe măsură ce avansul energiei ieftine din surse regenerabile continuă să inunde sistemele energetice. Acesta este un indiciu că este nevoie de mai multe capacităţi de stocare, care să absoarbă excesul de producţie. 

În urma cu un an, producţia de energie fotovoltaică a Spaniei a trecut pentru prima dată pragul de 20 de Gigavaţi, şi între timp această situaţie s-a întâmplat de mai multe ori. Reţeaua Europeană a Operatorilor de Sisteme de Transport de Energie Electrică (ENTSO-E) estimează că în aproape două treimi din zilele din această vară, Spania a avut o producţie de energie fotovoltaică de peste 20 de GW.

În timp ce consumatorii câștigă, investitorii suferă

În timp ce investitorii suferă de pe urma diminuării profiturilor, unii consumatori cu tarife flexibile culeg beneficiile. Pe piaţa pentru ziua următoare, preţul mediu în Spania a scăzut cu aproape o treime comparativ cu situaţia din 2024. 

Până la 1 septembrie 2025, Spania a înregistrat 503 de intervale orare cu preţuri negative la electricitate, comparativ cu 451 în Germania şi 436 în Franţa. 

Cu toate acestea, preţurile din Spania au tendinţa de a nu scădea atât de mult sub zero ca pe alte pieţe. Cel mai mult au ajuns până la minus 15 euro pentru un Megawatt-oră, comparativ cu un minus de 250 de euro pentru un Megawatt-oră atins în Germania la începutul anului. Motivul este acela că producătorii de energie fotovoltaică din Spania nu primesc la fel de multe subvenţii ca jucătorii de pe alte pieţe. Asta înseamnă mai puţine stimulente să opreşti producţia când preţurile scad sub nivelul zero. 

Producţia solidă de energie hidro şi cererea slabă sunt şi ei factori importanţi care au alimentat preţurile negative în Spania. O limitare a exporturilor spre unele din statele vecine după blackout-ul din luna aprilie, a contribuit de asemenea la situaţiile de preţuri negative.  

România, printre țările cu cele mai mari prețuri la energie din UE. 

Problema prețurilor mari la energia care ajunge la consumatorii finali din România ar putea fi corectată cu ușurință printr-un act normativ care să limiteze speculațiile furnizorilor de energie, potrivit precizărilor făcute pentru „Adevărul” de un specialist în domeniu. 

  Ministrul Energie, Bogdan Ivan, a readus recent în atenție modul în care se stabilește prețul energiei pe piața OPCOM, spunând că acesta este raportat la cea mai mare ofertă, indiferent de cât de scăzut este prețul celorlalte.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite