Zeci de certificate de înmatriculare, autorizații de taxi și atestate profesionale au fost retrase de Poliția Transporturi în urma unor acțiuni în zona aeroporturilor
0Zeci de certificate de înmatriculare, autorizaţii de taxi sau atestate de pregătire profesională au fost retrase în urma acţiunilor derulate de Poliție în primele 11 luni ale anului, în zona aeroporturilor, cu privire la transportatorii în regim de taxi şi transportul alternativ.

Poliţiştii de transporturi din cadrul IGPR au desfăşurat 165 de acţiuni pentru menţinerea unui grad ridicat de siguranţă a cetăţeanului în contextul utilizării transporturilor în regim de taxi, în regim de închiriere, precum şi transportului alternativ în zona aeroporturilor internaţionale din România, potrivit unui comunicat transmis Agerpres.
„Pentru menţinerea unui grad ridicat de siguranţă a cetăţeanului în contextul utilizării transporturilor în regim de taxi, în regim de închiriere, precum şi transport alternativ, în zona aeroporturilor internaţionale din România, au fost desfăşurate 165 de acţiuni, în cadrul cărora au fost aplicate 814 sancţiuni contravenţionale în valoare de 317.470 de lei. În urma acţiunilor, au fost verificate 2.421 de autovehicule, legitimate 3.277 de persoane, retrase 82 de certificate de înmatriculare, 2 certificate de atestare a pregătirii profesionale, 13 autorizaţii de taxi şi au fost reţinute 9 permise de conducere şi 32 de plăcuţe de înmatriculare", arată IGPR.
Combaterea furturilor de şi din bagajele de cală ale pasagerilor
În perioada ianuarie - noiembrie 2025, poliţiştii au derulat acţiuni pentru menţinerea unui grad ridicat de siguranţă a transporturilor aeriene prin prevenirea şi combaterea furturilor de şi din bagajele de cală ale pasagerilor.
Au fost desfăşurate 165 de acţiuni, în urma cărora au fost legitimate 3.059 de persoane, controlate 271 de benzi de încărcare/descărcare a bagajelor de cală şi verificate 643 de autovehicule, 324 de cale de depozitare, precum şi 326 de vestiare care aparţin unor angajaţi ai firmelor de handling.
Oamenii legii au aplicat 268 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 97.753 de lei.






















































