Facturi prea mari la curent. Ministrul Energiei promite o reformă amplă care ar putea reduce facturile cu până la 15%

0
Publicat:

Românii plătesc printre cele mai mari prețuri la energie din Europa, iar ministrul Energiei, Bogdan Ivan, promite o reformă amplă care ar putea reduce facturile cu până la 15%.

Ministrul Energiei anunță un plan de reducere a prețurilor la energie FOTO: Medifax/ Alexandru Dobre
Ministrul Energiei anunță un plan de reducere a prețurilor la energie FOTO: Medifax/ Alexandru Dobre

Potrivit ministrului Energiei, aproape 400.000 de consumatori și-au schimbat furnizorul de electricitate de la începutul anului. Mulți dintre aceștia au ales Hidroelectrica, companie care încă are capacitatea de a prelua noi clienți.

Noi avem peste 380.000 de oameni care de la începutul anului şi-au schimbat operatorul de furnizare a energiei electrice, mare parte dintre ei migrând în această direcţie (Hidroelectrica – n.r.)”, a declarat Bogdan Ivan într-o emisiune la Digi 24.

El a mai spus că se lucrează la proiecte prin care Hidroelectrica să devină un „etalon” pe piața de energie și să stabilească un preț de referință.

„Avem şapte proiecte strategice în diferite stadii de implementare la Hidroelectrica, să creştem capacităţile de producţie ale acestei companii foarte importante. Iar pentru a regla preţul, un mecanism important la care lucrăm acum este cel de a face din Hidroelectrica market maker-ul pieţei de energie, adică cel care dă preţul de referinţă în piaţă pentru energia electrică”, a explicat ministrul.

De ce e energia atât de scumpă în România

Printre cauzele identificate de ministru pentru facturile mari la electricitate se numără pierderile din rețeaua de distribuție, lipsa unor capacități suficiente de producție și speculațiile din piață.

Pierderile din reţeaua de distribuţie sunt, în medie, de 20%”, a spus Ivan. Mai mult, România nu produce suficientă energie pentru a acoperi consumul intern, ceea ce duce la importuri scumpe.

Ministrul a criticat și modul în care se stabilește prețul energiei pe piața OPCOM, spunând că acesta este raportat la cea mai mare ofertă, indiferent de cât de scăzut este prețul celorlalte.

Stăm la piaţă, vine cineva care vinde kilogramul de roşii cu 5 lei, altcineva cu 10 şi vinde cineva cu 30 de lei. Toată raportarea e la 30 de lei. Iar consumatorul final, indiferent de la care dintre cei trei comercianţi cumpără roşiile, a plătit 30 de lei pentru ele”, a spus Ivan.

Ministrul a adăugat că în România, consumatorii ajung să plătească de două ori mai mult pentru energie decât cei din vestul Europei. În acest context, a anunțat că pregătește o poziție comună cu alte state din Europa Centrală și de Est pentru a cere Comisiei Europene o schimbare a regulilor privind formarea prețurilor.

Trei direcții pentru reducerea prețurilor

Pentru a reduce prețurile la energie, ministrul Energiei propune intervenții pe trei paliere: producție, infrastructură și transparența pieței.

Prima direcție vizează extinderea capacităților de producție. Ivan a anunțat că „în următorul an şi jumătate vom aduce în piaţă 1500 de megawaţi”, dar a admis că această cantitate este „încă insuficientă” pentru a acoperi necesarul.

A doua problemă majoră o reprezintă pierderile de pe rețelele de transport și distribuție, care ajung și la 20%, în funcție de regiune. „Acolo am calculat împreună cu operatorii că avem un necesar de 9 miliarde de euro de investit în aceste reţele”, a declarat Ivan.

A treia direcție vizează combaterea speculațiilor și reformarea mecanismului de stabilire a prețului final, astfel încât consumatorii să nu mai plătească nejustificat sume exagerate.

Consumatorii finali plătesc energie care în practică vine de la acelaşi producător, care o vinde pe piaţă cu 400-450 de lei megawatt-ul, dar care ajunge la consumator cu 700-800 de lei. Sunt nişte mecanisme foarte complicate şi foarte fine... împreună cu ANRE şi Consiliul Concurenţei am pornit deja o analiză foarte aplicată asupra modului de formare a preţului”, a precizat ministrul.

Reducere de până la 15% în 18 luni

Pe baza estimărilor actuale, Bogdan Ivan promite că, în cel mult un an și jumătate, prețul final al energiei electrice ar putea scădea cu până la 15%.

Pe estimările pe care le-am proiectat, undeva între 5 şi 15% într-un an şi jumătate vom reduce preţul final la energie”, a conchis ministrul.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite