Sora unui britanic mort din cauza unui cheag de sânge:  Dacă nu v-aţi vaccinat, să o faceţi. Riscul este foarte mic, fratele meu a fost extraordinar de ghinionist

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Neil Astles foto: BBC
Neil Astles foto: BBC

Medicii i-au găsit „un cheag imens de sânge” pe creier. Familia aşteaptă un raport din partea medicului legist cu privire la cauza morţii.

Neil Astles, în vârstă de 59 de ani, a murit duminică, după ce fusese vaccinat în 17 martie cu vaccinul produs de AstraZeneca.

Sora lui, Alison Astles, a declarat pentru BBC, citat de Digi 24, că bărbatul a început să aibă dureri de cap şi să aibă senzaţie de greaţă la o săptămână după ce a fost vaccinat cu prima doză. Opt zile mai târziu, a început să-şi piardă vederea şi a fost dus Spitalul Universitar din Liverpool. Medicii i-au găsit un "cheag imens de sânge" pe creier, care i-a fost fatal.

"Riscul unui cheag este foarte, foarte mic, iar fratele meu a fost extraordinar de ghinionist", a mai spus Alison Astles.

Femeia spune că medicii cred în proporţie de 99,9% că decesul a survenit acestui cheag care a apărut după vaccinare, dar familia aşteaptă un raport al legistului cu privire la cauza morţii.

"Uman vorbind, ca soră, sunt încă foarte furioasă că i s-a întâmplat asta fratelui meu. În ciuda a ceea ce s-a întâmplat cu Neil şi a impactului asupra familiei noastre, cred cu tărie că oamenii ar trebui să meargă înainte şi să se vaccineze. Dacă aţi făcut o primă doză, faceţi-o şi pe a doua. Dacă nu v-aţi vaccinat încă, să o faceţi. În general, vor fi salvate mult mai multe veţi. Riscul unui cheag este foarte, foarte mic, iar fratele meu a fost extraordinar de ghinionist", a transmis femeia.

Citeşte şi:

Australia şi Filipine limitează utilizarea vaccinului pentru Covid-19 al AstraZeneca

Valeriu Gheorghiţă: „Nu avem în România cazuri de tromboză cauzată de vaccinul de la AstraZeneca” 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite