Soluţie anticriză: restaurantul din sufragerie

Mâncarea sănătoasă şi atmosfera conspirativă atrag sute de clienţi în restaurantele underground

În Europa şi în Statele Unite ale Americii ia amploare moda localurilor clandestine, încropite într-un simplu apartament. Proprietarii restaurantelor underground eludează în acest mod taxele şi impozitele, dar îşi asigură un câştig constant prin calitatea serviciilor oferite.

„Primul fel de mâncare va fi servit la ora 20.00. Vă mulţumesc pentru că aduceţi vinul". Aşa sună un mesaj trimis via e-mail de către patronul unui astfel de „restaurant" din Londra celor 27 de clienţi pe care-i aşteaptă într-o seară de weekend. Mesajul mai conţine rugămintea de a nu fi divulgată adresa localului frecventat în exclusivitate de necunoscuţi care şi-au făcut rezervare tot prin mail şi care, pentru consumaţia dintr-o seară, plătesc un preţ fix de 35 de euro.

Mai citeşte şi:

China: „Tocana de Grivei“ se lasă cu puşcărie

Cel mai mare mall din Capitală se deschide la 25 februarie

Restaurantul funcţionează în apartamentul de două camere al unui cuplu de londonezi, meniul este alcătuit din opt feluri de mâncare şi este comunicat pe un blog unde se şi stabilesc zilele de întâlnire a gurmanzilor. Iar clienţii nu lipsesc, atraşi de „mâncarea sănătoasă", gătită „ca la mama acasă" (dar şi de unele delicatese), precum şi de preţurile mai mult decât rezonabile.

Amatorii au vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani, unii dintre ei se definesc „epicurieni în căutarea unor noi experienţe culinare şi sociale" şi, în fiecare săptămână, navighează pe blogurile ce oferă câteva zeci de adrese de mail ale unor astfel de restaurante-pirat, răspândite în toate colţurile Londrei. Ele nu sunt menţionate de niciun fel de ghid culinar, nu sunt băgate în seamă de presă, dar se bucură de un succes fără echivoc.

Ideea de a deveni „un bucătar-şef în propria casă" a fost lansată, în ianuarie 2009, de o anume Miss Marmite (care, de fapt, sub acest nume şi-a ascuns adevărata identitate). Pasionată de bucătăria vegetariană şi de comunicarea pe blog, şi-a transformat micul apartament burghez într-un local cochet, unde săptămânal primeşte circa 25 de necunoscuţi pe care-i tratează ca pe o mare familie. Răsfăţul gastronomic nu constituie singurul motiv pentru care acest gen de localuri „conspirative" este căutat. Clienţii se simt atraşi şi de ideea de clandestinitate, de mister, de activităţi secrete. De atunci, ideea s-a răspândit, ajungând şi în îndepărtata Australie.

Elveţia, sedusă de noul fenomen

Restaurantele anonime sunt apreciate şi în Ţara Cantoanelor, numărul lor fiind în continuă creştere nu doar în oraşe, ci şi în localităţile idilice de la poalele Alpilor.

În unele cantoane, localnicii preferă totuşi să respecte prevederile legale (cele referitoare la siguranţa alimentară sunt mult mai stricte decât în Marea Britanie), astfel că numele unor astfel de localuri apar în ghidul „Le Petit Suisse à la table" („Micul elveţian la masă"), publicat la sfârşitul lui 2009. La Zurich, cel mai apreciat restaurant de acest gen funcţionează în subsolul unui atelier de pictură, unde săptămânal se înghesuie zeci de clienţi, captivaţi de ideea de a depăşi tiparul unei cine tradiţionale „în oraş".

Ei spun că doar acolo regăsesc parfumul şi atmosfera localurilor de noapte clandestine apărute, la începutul anilor '90, în marile oraşe europene, sau al micilor magazine improvizate, pe durata unui weekend, la parterul unui hotel ori într-un garaj ce stă să fie demolat.

La Paris, cu artiştii

Cu spiritul său avangardist, Oraşul Luminilor a îmbrăţişat imediat ideea restaurantelor-pirat inspirate de modelul anglo-saxon. Aici, preţurile variază între 30 şi 80 de euro de persoană, vinul fiind inclus.

Cel mai cunoscut local este „Hidden Kitchen", care funcţionează într-un apartament ce oferă (şi) o vedere superbă asupra oraşului. Proprietarii acestuia sunt trei artişti, deopotrivă excelenţi bucătari. Un alt restaurant „secret" este „Le Chien lunatique", unde gazde sunt doi americani, foşti bucătari.

Nu tocmai legal

Asemenea localuri sunt, în general, ilegale. „Nu, nu, nu. Nu le-aş numi chiar ilegale. Doar că nu mi-aş dori ca acei împingători de pix din consiliile locale să afle", insistă patronul unui restaurant underground („The Secret Ingredient"), din Londra, intervievat de reporterul de la „The Guardian".

Ilegale sunt şi în Portugalia, „atinsă" şi ea de fenomen. Reporterul de la publicaţia britanică povesteşte că a ajuns în Lisabona într-un asemenea local, instalat în camera din faţă a unei case particulare. Toţi „oaspeţii contra-cost" au fost instruiţi de gazdă să se ridice în picioare şi să înceapă să cânte „La mulţi ani" în portugheză, în cazul în care ar fi dat buzna vreun poliţist.

Mulţi dintre comeseni se minunează cum de au unii curaj să dezvolte asemenea afaceri. „Să inviţi oameni pe care nu-i cunoşti, în casa unde ţii tot ce ai..." , clatină din cap Hannah, una din participantele la răsfăţul culinar. Însă tocmai aici se regăseşte şi un alt aspect inedit al fenomenului: doborârea barierelor sociale.

„Cluburi de cinat" în SUA

Dacă în Europa este preferat termenul de "restaurant-pirat" sau de "restaurant underground", în SUA, acest gen de local este numit "club de cinat".

Numărul lor creşte pe zi ce trece, în special în New York şi în Atlanta (statul Georgia), iar unii aleg locaţii de-a dreptul bizare pentru a-şi desfăşura activitatea culinară: ferme ori chiar cimitire. Altele sunt folosite pe post de "laboratoare de testare" pentru reţete inventate în casă.

„Chez l'Ami Louis", restaurantul-fenomen

Restaurantul „Chez l’Ami Louis“, zero stele, dar clienţi celebri

Tot din categoria localurilor care atrag ca un magnet face parte şi „L'Ami Louis", un bistro parizian care, paradoxal, nu deţine nicio stea în renumitul ghid Michelin.

Şi totuşi, el este frecventat de personalităţi de prim rang din lumea politică (Bill Clinton este întâmpinat cu un jovial „Bonjour, monsieur Bill!") sau artistică mondială. Cele 13 mese ale micului restaurant, acoperite invariabil cu feţe de mese în carouri albe şi roşii, sunt mult mai râvnite decât mesele din localuri cu nume sonore. „L'Ami Louis" este celebru pe toate meridianele, pornind de la Hollywood, ajungând la Wall Street, la Palatul Elysée şi la Kremlin.

Şeful de sală al faimosului bistro, Louis Gadby, îşi întâmpină iluştrii clienţi îmbrăcat mereu, indiferent de zi sau de anotimp, în sacou alb, cu cravată neagră. Din cauza rezervărilor făcute cu mult timp înainte, el este nevoit să refuze circa 100 de cereri pe săptămână.

„Aici se înnoadă şi se deznoadă destine şi afaceri", explică Gadby. Acesta este unul dintre motivele pentru care „L'Ami Louis" a devenit un restaurant preferat al elitei mondiale, unde Gorbaciov se simte ca acasă, iar Naomi Campbell nu se sfieşte să mănânce un pui întreg la rotisor.

Un alt motiv al „magnetismului" său îl constituie preţurile, aproape simbolice pentru „portofelele" clienţilor (78 de euro un pui).