Soldat rus din Herson, discuție cu soția: La naiba cu HIMARS. Râul Nipro e plin de cadavre
0Serviciile secrete ucrainene au publicat o înregistrare audio a unei convorbiri telefonice dintre un soldat rus și soția sa, în care îi povestea despre pierderile suferite de Rusia ca urmare a contraofensivei inițiate de Kiev în sud, care are drept scop recucerirea Hersonului, conform Newsweek.
Serviciul de Informații pentru Apărare al Ucrainei a publicat ceea ce susține a fi discuția despre efortul Ucrainei de a recuceri regiunea care a fost capturată de forțele ruse în martie, la scurt timp după începerea invaziei.
"Avem deja 300 de [răniți] aici. Ne-au doborât. Alături de noi erau băieții din Belogorsk, din Brigada 165. "(Ei) s-au culcat sub tanc,... dar șrapnelul a lovit tancul. Băieții nu aveau tranșee sau altceva", ar fi spus soldatul.
Câțiva militari ruși au suferit răni la brațe și picioare, în timp ce unii au suferit răni la spate, a susținut acesta.
"La naiba cu HIMARS-ul. Sunt cu rază lungă de acțiune și tancul nostru a fost lovit...", ar fi spus soldatul, referindu-se la sistemele de rachete M142, HIMARS, furnizate de SUA,- cu ajutorul cărora „situaţia de pe câmpul de luptă s-a stabilizată”, după cum au susținut oficialii ucraineni.
"Avionul nostru de luptă a decolat și nu s-a mai întors niciodată. Probabil a fost doborât. Am fost loviți de două ori după ce ne-au urmărit semnalul telefonic. În timp ce douăsprezece vehicule erau mutate prin traversarea pontoanelor, toți cei de acolo au fost loviți grav. Acest râu Nipro este acum plin de cadavre", i-ar fi spus militarul rus soției sale.
Soldatul a mai spus că toate podurile din regiunea Herson au fost avariate de bombardamentele ucrainene.
„Toate podurile sunt distruse, suntem într-o mizerie totală aici”, a adăugat el. „Băieții se pot deplasa doar cu feriboturile”. Veridicitatea înregistrărilor nu a putut fi verificată în mod independent de Newsweek.