Forțele ruse din Herson s-ar putea preda, surprinse de contraofensiva ucraineană, spune un fost comandant american

0
Publicat:

Generalul în retragere Mark Hertling, fostul comandant al Armatei Statelor Unite ale Americii în Europa a comentat luni videoclipul unui soldat ucrainean de pe linia frontului care arată poziții distruse ale Rusiei în Herson, spunând că forțele ruse din acestă regiune s-ar putea preda curând, conform Newsweek.

Generalul Mark Hertling FOTO EPA-EFE
Generalul Mark Hertling FOTO EPA-EFE

Începând cu luna martie regiunea Herson a fost controlată aproape în întregime de trupele ruse, acesta fiind primul oraș important căzut în timpul invaziei Rusiei în Ucraina. Forțele ucrainene au lansat însă o contraofensivă pentru a lua înapoi orașul port.

Potrivit analizei lui Hertling pe Twitter, filmările au indicat o disciplină extrem de slabă a soldaților, instruire oribilă, management prost, ofițeri de rang mai înalt care nu își îndeplinesc funcțiile, lipsa unor standarde, moral scăzut în rândul militarilor și chiar posibilitatea ca aceștia să se îmbolnăvească și să se predea.

Hertling a mai spus că forțele ucrainene au început o „conturare a operațiunilor” - sau contracarare a capacității inamicului de a maneva - folosind o combinație de lovituri de artilerie cu rază lungă și scurtă de acțiune, forțe speciale pentru a efectua lovituri în spatele liniilor inamice, unități mici și acțiuni ofensive.

Ucraina și-a pus la punct contraofensiva, în timp ce Rusia a luptat în defensivă pentru a-și asigura terenul, a spus Hertling. Aceste acțiuni au scăzut moralul Rusiei, ducând la moartea a o mulțime de soldați ruși și distrugerea echipamentelor lor..

Lansarea unei contraofensive a fost o strategie „strălucitoare”, potrivit lui Hertling, deoarece marea forță rusă de acolo are un râu în spatele liniei lor și aprovizionare limitată. În ultimele zile, Ucraina a folosit sistemul de rachete de artilerie de mare mobilitate (HIMAR) M142 pentru a distruge podurile în timp ce atacau trupele ruse.

Rapoartele indică faptul că Ucraina a fost implicată în lupte intense în Vîsokopillea, Arhangelsk și Potemkin”, a spus Hertling. Între timp, se pare că forțele ruse revin la Berîslav. De acolo, le va fi foarte greu să se retragă peste râul foarte lat. Herson are doar două poduri.

Atacurile Ucrainei cu arme de precizie „derutează” armata rusă, care are deja un moral foarte scăzut, o conducere slabă și provizii limitate, conform lui Hertling.

De altfel, și Kirill Stremousov, un lider instalat de Kremlin al Hersonului ocupat, a declarat luni că planurile pentru un referendum privind aderarea la Rusia au fost „suspendate” din cauza situației de securitate.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite