Şoferiţă româncă de TIR strivită pe autostradă
0
O compatrioată de 22 de ani, care conducea un camion de mare tonaj în provincia Girona, a murit în urma unui carambol în care au fost implicate şase maşini cu gabarit depăşit. Georgeta Petru, din Botoşani, şi soţul său, Cristian Ionuţ Petru (23 de ani), din Dej, lucrau împreună la o firmă de transport şi efectuau curse regulate România–Spania.
Accidentul în care au fost implicate opt maşini, două autoturisme şi şase TIR-uri s-a produs marţi, la ora 8.30, în dreptul localităţii Vilobí d'Onyar, din provincia Girona, Catalunya.
Aflaţi mai multe pe despre acest subiect pe adevărul.es
O pană la una dintre roţile maşinii l-a obligat pe şoferul unui autoturism Mercedes 220 să parcheze într-o zonă care se afla în reparaţie. Pentru a evita impactul, primul camion din şirul celor şase implicate în accident a frânat brusc, iar autovehiculele s-au lovit în lanţ.
Parteneri de viaţă şi de drum
În urma impactului violent, cabina ultimului camion, condus de românca Georgeta Petru, a fost zdrobită de partea din spate a remorcii celui de-al cincilea camion. Pompierii s-au chinuit două ore pentru a descarcera victimele din cabina care a fost redusă, în urma impactului, la o lăţime de doar 30 de centimetri.
Soţii Petru lucrau împreună, pe aceeaşi maşină, de mai multe luni. Cei doi făceau cu schimbul la volanul TIR-ului şi, cel mai probabil, în momentul producerii accidentului Cristian se odihnea în cabina maşinii, iar soţia sa conducea.
Georgeta Petru lucra de şapte luni la firma de transport Trans Sese, care are o filială şi în România, la Cluj.
„Chiar acum, în decembrie, îşi reînnoise contractul la noi. Cristian lucra la noi de un an, cam de când s-au şi căsătorit. Îşi făcuseră planuri să-şi ridice o casă, intenţionau să facă un împrumut la bancă pentru asta", povesteşte Georgian Dinu, coordonator de trafic la filiala clujeană a firmei de transport, cel care lucra direct cu soţii Petru.
Cei doi soţi efectuau, săptămânal, două curse Spania-România şi circulau pe autostrada AP-7.
Cadavrul Georgianei a fost transportat la morga din Girona Foto: EFE
Firma se va ocupa de repatriere
Toate cheltuielile legate de repatrierea cadavrului tinerei, dar şi cele pentru transportul rudelor în Spania vor fi suportate de firma angajatoare a celor doi şoferi.
„O parte dintre rudele lor au plecat încă de azi-noapte spre Girona. Noi ne vom ocupa de tot ce este nevoie, inclusiv de repatriere, vom plăti drumul şi cazarea rudelor lor în Spania. Au fost colegii noştri, toată lumea aici este foarte marcată", a declarat un reprezentant al firmei.
Cristian are multiple fracturi
Internat la Spitalul Josep Trueta de Girona, Cristian Ionuţ Petru a primit ieri acceptul doctorilor de a fi transferat la Toledo, la cererea unor rude care sunt stabilite de mai mult timp în oraşul din provincia Castilla la Mancha.
Tânărul de 23 de ani a suferit multiple fracturi în urma accidentului, dar starea sa este stabilă.
A contribuit Ioana Tudorancescu, Girona
Rută pentru camioane
Autostrada AP-7, cunoscută şi ca „autostrada Mediteranei", are o lungime de 911 kilometri şi face legătura între localităţile La Jonquera şi Vera. AP-7 este intens tranzitată de TIR-urile care transportă marfă spre sudul Spaniei.























































