Social-democraţii germani vor o lege care să le permită femeilor să afle cât câştigă bărbaţii angajaţi pe aceeaşi funcţie cu ele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Manuela Scwesig Foto: AP
Manuela Scwesig Foto: AP

Partidul Social-Democrat din Germania vrea să introducă o lege ce le-ar permite femeilor să afle cât câştigă bărbaţii angajaţi pe posturi similare în aceeaşi firmă cu ele. Actul normativ se doreşte a fi o încercare de a reduce diferenţele de remunerare dintre genuri, relatează thelocal.de.

Ministrul Familiei, Manuela Schwesig, care s-a întors la serviciu după un concediu de maternitate, este hotărâtă să lupte pentru această lege, în ciuda opoziţiei Angelei Merkel, cancelarul federal german, notează „Süddeutsche Zeitung“.

Potrivit acestui act normativ, care ar viza însă numai companiile care au peste 500 de angajaţi, nu ar fi dezvăluite salariile individuale, ci ar fi dezvăluit numai venitul mediu pentru o persoană angajată pe o poziţie similară în cadrul firmei.

„Cancelaria a blocat proiectul de lege de cinci luni. Asta trebuie să ia sfârşit“, a declarat pentru „Süddeutsche Zeitung“ Manuela Schwesig, care pledează pentru o astfel de lege de aproape trei ani.

În medie, femeile câştigă cu 21% mai puţin decât bărbaţii, ceea ce este „inacceptabil“, a mai spus ministrul Familiei.

Ea le-a amintit colegilor săi de cabinet că, în 2013, la semnarea acordului pentru formarea guvernului, s-au angajat să lupte pentru combaterea inegalităţii.

Numai că Uniunea Creştin-Democrată şi Uniunea Creştin-Socială nu văd cu ochi buni o astfel de lege. „Companiile vor fi sub o stare generală de suspiciune fără niciun motiv“, a declarat Joachim Pfeiffer, purtătorul de cuvânt al CDU-CSU pe teme economice. 

Totodată, el a negat că reprezentantele sexului feminin sunt discriminate şi că ar fi mai prost plătite din cauza faptului că sunt femei. 

Potrivit lui Pfeiffer, cel mai bun mecanism împotriva discriminării constă în „economia de piaţă în sine“.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite