Situaţia de pe frontul de Est s-a „deteriorat considerabil”, spune comandantul-şef al armatei ucrainene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Situaţia de pe frontul de Est s-a „deteriorat considerabil în cursul ultimelor zile”, a afirmat sâmbătă şeful statului major ucrainean Oleksandr Sîrski, care a vorbit despre o "intensificare" a ofensivei armatei ruse, care încearcă să avanseze în special în direcţia Ceasiv Iar, relatează AFP, preluat de Agerpres.

Trupe rusești în regiunea Donețk FOTO PROFIMEDIA
Trupe rusești în regiunea Donețk FOTO PROFIMEDIA

„Situaţia de pe frontul de Est s-a deteriorat considerabil în ultimele zile. Asta se datorează în special unei intensificări semnificative a ofensivei duşmanului după alegerile prezidenţiale din Rusia", care au avut loc la jumătatea lui martie, a scris el pe Telegram.

Armata rusă atacă poziţiile ucrainene în sectoarele Lîman şi Mahmut „cu grupuri de asalt susţinute de vehicule blindate", precum şi la Pokrovsk, a spus el.

„Asta a fost posibil datorită timpului cald şi uscat, care a făcut ca majoritatea zonelor deschise să fie accesibile tancurilor", a explicat Oleksandr Sîrski.

În pofida pierderilor, armata rusă desfăşoară „noi unităţi blindate", ceea ce îi permite să realizeze "succese tactice".

Rușii fac presiuni asupra apărării la Ciasiv Iar

Ruşii şi-au intensificat presiunea în jurul Ciasiv Iar în ultimele zile, această localitate din Est aflându-se acum „sub un foc constant", potrivit Kievului.

Localitatea se află la mai puţin de 30 km sud-est de Kramatorsk, principalul oraş din regiune aflat sub control ucrainean şi un important nod feroviar şi logistic pentru armata ucraineană.

Oleksandr Sîrski a afirmat că zonele „cele mai problematice" au fost întărite, în special cu mijloace de apărare antiaeriene.

„Chestiunea superiorităţii tehnice asupra duşmanului în domeniul armelor de înaltă tehnologie se pune din nou", a spus el.

Şeful statului major a vorbit şi despre „ameliorarea calităţii formării personalului militar".

Armata rusă revendică ocuparea unui sat în apropiere de Avdiivka

Ministerul rus al Apărării a afirmat într-un comunicat că soldaţii săi au eliberat Pervomaiske, localitate aflată la sud-vest de Avdiivka ocupată în februarie.

Rusia revendică cu regularitate avansuri în zonă, în faţa unei armate ucrainene lipsită de muniţii şi care întâmpină dificultăţi în a recruta, notează France Presse, preluat de Agerpres.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite