Serbia cere „acţiuni rapide şi decisive”, după ce ambasadorul său în Spania a fost atacat pe stradă la Madrid
0Oficialităţile de la Belgrad au cerut o anchetă detaliată şi acţiuni rapide şi decisive după ce Irena Sarac, ambasadorul Serbiei în Spania a fost victima unui atac pe o stradă din Madrid.
Atacul asupra ambasadorului Serbiei în Spania, Irena Sarac, a avut loc duminică, pe o stradă din Madrid, a informat Ministerul de Externe de la Belgrad. Oficialii sârbi afirmă cu astfel de voelenţe nu vor fi tolerate şi au cerut să fie contracarate prin „acţiuni rapide şi decisive”, relatează POLITICO.
Duminică după-amiază, în timp ce se plimba în apropierea reşedinţei sale din Salamanca, Irena Šarac a fost oprită pe stradă de un bărbat şi agresată, a relatat presa sârbă. Potrivit aceleiaşi surse, atacatorul, care avea accent albanez, s-a apropiat de înaltul oficial în timp ce vorbea la telefon şi a întrebat-o dacă este sârbă, după care a lovit-o în spate destul de tare, astfel încât ambasadoarea a căzut în urma impactului, în timp ce agresorul a fugit de la faţa locului. Irena Šarac a acuzat dureri în urma atacului şi a declarat că va depune plângere.
De asemenea, ministrul sârb de Externe, Marko Đurić, a condamnat incidentul într-o declaraţie pe social media, calificându-l drept „inacceptabil”.
„Condamn, în termenii cei mai fermi posibili, atacul fizic insidios asupra ambasadoarei noastre Irena Šarac în centrul Madridului”, a scris el. „Astfel de acte de violenţă sunt inacceptabile şi trebuie să fie întâmpinate cu măsuri rapide şi decisive. Solicităm o anchetă completă şi tragerea la răspundere a făptaşului”, a adăugat el.
Irena Šarac a fost numită ambasador în Spania în luna aprilie.