Şeful luptei împotriva terorismului în UE se opune scanerelor corporale în aeroporturi
0
Coordonatorul luptei împotriva terorismului în cadrul UE, belgianul Gilles de Kerchove, a declarat cotidianului german Financial Times Deutschland, apărut vineri, că se opune utilizării generalizate a scanerelor corporale în aeroporturile europene, informează AFP.
"Nu trebuie neapărat utilizate sistematic aparatele pentru toţi pasagerii pe toate legăturile aeriene. Vor putea fi alese câteva zboruri şi vor fi scanaţi pasagerii lor şi, poate, şi alţi călători", a opinat el.
'Dacă protecţia vieţii private este garantată, dacă drepturile la protecţia datelor sunt respectate şi dacă aparatele permit un control mai eficient, voi fi pentru o decizie rapidă', a adăugat el, estimând 'de dorit' o propunere din partea Comisiei europene.
Preşedinţia spaniolă a UE, susţinută de experţi ai aviaţiei din ţări europene, a pledat joi în favoarea unei poziţii comune în utilizarea scanerelor corporale.
Olanda şi Marea Britanie au decis să-şi echipeze cu scanere corporale aeroporturile, dar Germania şi Spania sunt mult mai rezervate. Franţa şi Italia intenţionează să experimenteze scanere corporale doar pe unele din aeroporturile lor.























































