Secretarul personal al lui Benedict îl critică dur pe papa Francisc: „I-a frânt inima”

0
Publicat:

La o săptămână după funeraliile fostului papă-emerit Benedict al XVI-lea, cel mai apropiat colaborator al său, monseniorul Georg Ganswein, a publicat joi un mult aşteptat volum de memorii în care îl critică pe papa Francisc.

Monseniorul Georg Ganswein și Papa Francisc FOTO Profimedia
Monseniorul Georg Ganswein și Papa Francisc FOTO Profimedia

Acesta dezvăluie tensiunile care au afectat colaborarea inedită dintre mentorul său şi succesorul acestuia, informează AFP, citată de Agerpres.

Cartea, intitulată "Nient'altro che la verita: La mia vita al fianco di Benedetto XVI", relatează ascensiunea fostului cardinal Joseph Ratzinger până pe tronul Vaticanului, pontificatul său (2005-2013) marcat de scandaluri şi, în cele din urmă, retragerea lui într-o mănăstire de la Vatican după o demisie care a luat prin surprindere lumea întreagă.

Vaticanul nu a reacționat încă

Vaticanul nu a reacţionat încă în mod oficial după criticile formulate la adresa papei Francisc de monseniorul Georg Ganswein în această carte, dar, la câteva zile după publicarea unor fragmente din ea în presă, prelatul german, în vârstă de 66 de ani, a fost convocat luni la o întrevedere cu actualul papă, desfăşurată cu uşile închise şi ale cărei concluzii nu au fost făcute publice.

Georg Ganswein, a cărui prestanţă era descrisă cu lux de amănunte în presa italiană în perioada lui de maximă influenţă, afirmă, între altele, că papa de origine argentiniană "i-a frânt inima" predecesorului său atunci când a limitat utilizarea limbii latine în slujbele religioase, o practică pe care fostul suveran pontif, un catolic conservator, o stimulase.

Până în ziua morţii sale, survenită pe 31 decembrie la vârsta de 95 de ani, Benedict al XVI-lea a fost considerat un purtător de drapel al aripii conservatoare din Biserica Catolică, o facţiune care îl consideră pe papa Francisc mult prea progresist.

Cartea de memorii în care este criticat Papa Francisc
Cartea de memorii în care este criticat Papa Francisc

Șocat și uluit

Ocupând postul de secretar personal al lui Joseph Ratzinger din 2003, chiar dinainte ca acesta să fie ales papă, şi până la moartea fostului suveran pontif, monseniorul Ganswein a fost un martor privilegiat al culiselor pontificatului său.

După decesul lui Benedict al XVI-lea, el a fost oficialul care i-a primit pe vizitatori în perioada în care sicriul fostului papă-emerit era expus într-un cadru solemn în Bazilica Sfântul Petru şi a participat la coborârea de pe soclul funerar a sicriului mentorului său, ducându-l în faţa a zeci de mii de credincioşi în timpul funeraliilor din Piaţa Sfântul Petru, oficiate de papa Francisc.

Prelatul german nu a ezitat să îl critice pe actualul lider al Bisericii Catolice, superiorul lui direct, vorbind despre perplexitatea trăită de papa-emerit din cauza unor decizii adoptate de succesorul său. După demisia lui din 2013, prima demisie a unui papă după o pauză de aproape 600 de ani, Benedict al XVI-lea a promis să trăiască "retras la mănăstire", însă şi-a încălcat acea promisiune de mai multe ori, exprimându-se în mod public despre anumite subiecte considerate explozive, precum celibatul preoţilor catolici, în 2020.

A acționat ca un țap ispășitor

În timpul acelei controverse, Georg Ganswein afirmă că a acţionat ca un fel de ţap ispăşitor: el a fost privat de papa Francisc de orice post executiv în cadrul Vaticanului, păstrând doar titlul de "prefect al casei pontificale", o funcţie lipsită de importanţă.

"Rămâneţi acasă începând de astăzi. Însoţiţi-l pe Benedict, care are nevoie de dumneavoastră, şi acţionaţi ca un scut", i-ar fi cerut papa Francisc cu acea ocazie.

Monseniorul Ganswein a dezvăluit că a fost "şocat şi uluit" de îndepărtarea lui din structurile de conducere de la Vatican. Atunci când i-a repetat acele cuvinte lui Benedict al XVI-lea, fostul papă ar fi făcut un comentariu jumătate în serios, jumătate în glumă:

"Se pare că papa Francisc nu mai are încredere în mine şi a făcut din tine gardianul meu".

Frumosul Georg

Benedict al XVI-lea ar fi intervenit atunci pe lângă papa Francisc pentru a îl convinge să revină asupra deciziei sale, dar nu a avut succes, a dezvăluit prelatul german originar din landul Bavaria, la fel ca protectorul său. "

Puţin cam transgresiv" în tinereţe, Georg Ganswein purta pe atunci părul lung şi asculta muzica trupei Pink Floyd. Hirotonit preot în 1984, a devenit secretarul personal al cardinalului Joseph Ratzinger şi l-a urmat în Palatul Apostolic după ce acesta a fost ales papă, devenind prelatul preferat al mass-media italiene datorită aspectului său de actor hollywoodian.

Supranumit "bel Giorgio" ("Frumosul Georg") de presa italiană, a fost fotografiat şi în echipament sportiv în timp ce juca tenis, iar acele imagini au fost publicate în tabloide. Relaţiile lui strânse cu Benedict al XVI-lea au generat multe gelozii, scrie preotul german în volumul său de memorii. În schimb, relaţiile cu papa Francisc au rămas reci, iar lansarea acestei cărţi cu accente polemice nu ar putea contribui la ameliorarea lor. Potrivit observatorilor de la Vatican, actualul suveran pontif ar putea să îl numească pe Georg Ganswein într-un post de ambasador, deci departe de Vatican şi de intrigile sale.   

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite