Scandal de corupţie în Italia. Un ministru din echipa guvernamentală a lui Renzi şi-a înaintat demisia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul italian al Transporturilor şi Infrastructurii, Maurizio Lupi, a anunţat joi seară că îşi va înainta demisia vineri în urma unui scandal de corupţie legat de atribuire de contracte publice, informează „Le Figaro”, în ediţia sa electronică.

„Mâine (n.r.-vineri), îmi voi înainta demisia”, a declarat ministrul, potrivit contului de Twitter al unei emisiunii unde acesta era invitat.

Ministrul italian a subliniat că va explica decizia sa în faţa deputaţilor şi că va aduce precizări în ceea ce priveşte faptele de corupţie de care este acuzat de Justiţia din peninsulă.

Poliţia italiană a arestat patru persoane şi investighează alte 51 în cadrul unei anchete privind nereguli în atribuirea de contracte pentru lucrări publice, inclusiv în cazul unui proiect în valoare de mai multe miliarde privind construirea unei linii de cale ferată de mare viteză.

Unul dintre cei arestaţi este Ercole Incalza, care până anul trecut a deţinut o funcţie în departamentul pentru lucrări publice al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.

Potrivit mandatului de arestare, ancheta a descoperit că unul dintre cei arestaţi a ajutat la încheierea unor contracte pentru fiul ministrului Transporturilor, Maurizio Lupi. Lupi respinge această acuzaţie. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite