Riscul de atentat la Munchen nu mai este iminent

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nivelul de alertă teroristă în Munchen, capitala landului Bavaria (sudul Germaniei), a rămas la un nivel ridicat şi vineri dimineaţa, a anunţat poliţia, după o noapte în care două gări feroviare au fost evacuate pe fondul temerilor privind comiterea unor atacuri teroriste, transmite DPA. Ulterior, poliţia a anunţat că riscul de atentat nu mai este iminent.

UPDATE Riscul de atentat la Munchen nu mai este iminent

Riscul terorist la Munchen, capitala Bavariei (sudul Germaniei), a revenit la nivelul la care se situa "înaintea ameninţărilor de atentat" din noaptea de Anul Nou şi nu mai este considerat iminent, a anunţat vineri şeful poliţiei locale, transmite France Presse.

"În ansamblu, evaluez situaţia din Munchen" în ceea ce priveşte riscul terorist "ca fiind cea existentă înaintea acestor ameninţări concrete de atentate", a declarat şeful poliţiei din München, Hubertus Andrae.

Ameninţările la care făcea referire Andrae au făcut autorităţile germane să decidă evacuarea a două gări feroviare din regiune în noaptea de Revelion. 


„Încă nu putem ridica alerta (...) care rămâne în vigoare deocamdată“, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei. 

El a adăugat că investigaţiile sunt în curs de desfăşurare, dar că nu au fost efectuate arestări.

Potrivit radioteleviziunii publice bavareze, Bayerischer Rundfunk, autorităţile germane au primit informaţii, mai întâi de la serviciile secrete americane, apoi de la cele franceze, conform cărora şapte irakieni, toţi identificaţi, se aflau în oraş şi se pregăteau să comită atentate. Potrivit informaţiilor primite, bărbaţii voiau să comită atacurile în grupuri mici în două gări, precum şi în alte locuri din oraş, a anunţat postul de radioteleviziune.

Poliţia germană a avertizat joi seară în legătură cu un posibilitatea unui atentat cu „motivaţii islamiste“ la Munchen (sud), indicând că a primit „indicii“ în acest sens şi îndemnând populaţia să evite adunările. 

Gara principală şi cea din Passing, la vest de oraş, au fost evacuate. Pe parcursul nopţii, niciun tren nu a primit permisiunea de a se apropia de cele două gări, a anunţat poliţia pe Twitter. Gara principală din München şi zona adiacentă au fost evacuate, iar poliţişti puternic înarmaţi au blocat intrările. Metroul şi trenurile de proximitate au continuat să circule pe tot parcursul nopţii în München, mai puţin către cele două gări. Cele două gări au fost redeschise vineri dimieaţa. 

Circa 550 de poliţişti au fost mobilizaţi în capitala Bavariei.  

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite