Riabkov, după ce Washingtonul a evocat articolul 5: Aş dori să atenţionez membrii NATO şi politicienii din UE în faţa acestor retorici periculoase cu privire la conflict

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Riabkov a afirmat că prioritatea Rusiei este de a ''evita un conflict direct între puterile nucleare''  FOTO EPA-EFE
Riabkov a afirmat că prioritatea Rusiei este de a ''evita un conflict direct între puterile nucleare''  FOTO EPA-EFE

Viceministrul rus de externe Serghei Riabkov a cerut miercuri UE şi în special NATO să nu alimenteze tensiunile prin blocada parţială asupra enclavei Kaliningrad, în timp ce Comisia Europeană a apreciat că nu este vorba despre o blocadă, ci despre inspecţii ''specifice'' şi ''proporţionale'' efectuate de Lituania, care nu mai permite tranzitul pe teritoriul său a unor mărfuri supuse sancţiunilor europene.

''Aş dori să atenţionez membrii NATO şi politicienii din UE în faţa acestor retorici periculoase cu privire la conflict'', a declarat diplomatul rus, răspunzând unei declaraţii a purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price, care a asigurat că dacă va fi nevoie NATO ar putea pune în aplicare în Lituania articolul 5 din tratatul Alianţei. ''Un atac împotriva unui membru (al NATO) ar constitui un atac împotriva tuturor'', aşa cum este menţionat în respectivul articol, a amintit reprezentantul diplomaţiei americane, conform Agerpres

 ''Din nefericire, în Occident există forţe cu multă influenţă şi cu acces la putere care fac tot posibilul pentru a continua să alimenteze tensiunile cu Rusia. Este un lucru alarmant'', a remarcat vice-ministrul rus de externe. 

''Noi ne asumăm toate circumstanţele cu un grad extrem de responsabilitate'', a mai spus Riabkov, insistând că prioritatea Rusiei este de a ''evita un conflict direct între puterile nucleare''. 

''Ne garantăm interesele noastre, vor exista măsuri de răspuns care acum sunt în proces de evaluare'', a menţionat el, după ce purtătoarea de cuvânt a MAE rus Maria Zaharova declarase că răspunsul Moscovei faţă de restricţiile impuse de Lituania tranzitului către Kaliningrad ''nu va avea caracter diplomatic, ci practic''. 

În acest timp, Comisia Europeană a apreciat că aceste restricţii ''nu sunt o blocadă'' asupra exporturilor ruseşti, ci inspecţii ''specifice'' şi ''proporţionale''. 

''Lituania aplică măsuri restrictive pe care Uniunea Europeană le-a impus în mod unanim Rusiei (...) în ultimele luni, ca răspuns faţă de război'', a scris pe Twitter purtătorul de cuvânt comunitar Eric Mamer. 

Aceasta ''nu este o blocadă'', întrucât ''furnizarea de produse esenţiale către Kaliningrad continuă fără obstacole'', Lituania efectuând controale doar ''asupra exporturilor ruse specifice'', precum produsele din oţel sau materialele de construcţie, a mai motivat reprezentantul Comisiei Europene.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite