Revenim, doar cu salarii ca în Spania sau Italia | adevarul.ro

Revenim, doar cu salarii ca în Spania sau Italia

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Românii din Spania şi Italia au început să vină la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) pentru a căuta locuri de muncă în ţară, ne-a declarat directorul ANOFM,

Românii din Spania şi Italia au început să vină la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) pentru a căuta locuri de muncă în ţară, ne-a declarat directorul ANOFM, Dan Mucenic.

De la începutul acestui an au avut loc patru burse ale locurilor de muncă, două în Spania şi două în Italia, ocazii cu care s-a realizat informarea cetăţenilor români care doresc să revină în România asupra oportunităţilor actuale existente pe piaţa forţei de muncă din ţară.

"În urma desfăşurării burselor din Italia şi Spania, cetăţenii români care lucrează în aceste state comunitare au avut păreri împărţite.

Astfel, unii nu doresc să se întoarcă în ţară, iar alţii, (marea majoritate de altfel), doresc să se întoarcă în ţară cu condiţia de a câştiga ca şi în Spania, respectiv Italia. Nu trebuie uitat faptul că toţi au avut o singură motivaţie pentru plecarea la muncă în străinătate: banii" spune Dan Mucenic.

La aceste burse au fost prezente câteva firme care şi-au prezentat posturile vacante în domeniul construcţiilor. "Românii care lucrează aici doresc - pentru a se întoarce în ţară - pe lângă un salariu cel puţin egal cu cel din statul străin, ca locul de muncă să fie cât mai aproape de casă", însă ofertele firmelor de construcţii nu aveau aceste facilităţi.

Încă 15 români caută de muncă în ţară

În perioada 26-27 august 2008, a avut loc în Spania, în Insulele Baleare aplicarea unui program pilot iniţiat de Guvernul Autonom din regiune, cu sprijinul biroului ataşatului pe probleme de muncă şi sociale din Madrid şi ANOFM, respectiv, AJOFM Giurgiu. Astfel, opt români care locuiau ilegal în tabara din zona Can Angeli/Palma, şi-au găsit în România locuri de muncă.

Acţiunea a fost intens mediatizată în presa spaniolă, un sprijin suplimentar fiind acordat de către Crucea Roşie care a acoperit cheltuielile de transport pentru unii dintre cetăţenii români. Ca urmare a acestei acţiuni, alţi 15 români care locuiesc în aceeaşi tabară şi-au manifestat dorinţa de a reveni în ţară, cererile acestora urmând să fie procesate în următoarele săptămâni de către ANOFM.

"Numărul celor care pleacă în străinătate prin agenţie este în scădere"

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă dispune de informaţii cu privire la numărul românilor plecaţi in străinătate. Mai exact, numărul lucrătorilor plecaţi în Spania prin ANOFM în primul semestrul al acestui an, a înregistrat o scădere de 44% faţă de primul semestru al anului precedent.

De asemenea, Inspecţia Muncii informează că numărul persoanelor mediate în străinătate în primul semestrul al anului 2008 înregistrează o uşoară scădere comparativ cu primul semestrul al anului 2007, pentru destinaţiile Italia şi Spania.

Dacă în anul 2007 au fost mediate 1461 de persoane în Italia, în 2008, numărul acestora a acăzut la 887. Iar în Spania numărul persoanelor mediate s-a diminuat de la 138, în 2007, la 72, în 2008.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite